Gata, e oficial, Plaja Sensiblu s-a redeschis pentru publicul larg pe toată perioada sezonului estival. Săptămâna trecută am dat o raită pe acolo, m-am bucurat de câteva ore la soare, de o apă caldă, caldă – ocazie cu care am făcut câteva băi bune, ce să mai, o evadare de care aveam tare multă nevoie.
Dacă bine-mi amintesc, cred că e al treilea an concecutiv în care merg pe Plaja Sensiblu, despre ceilalți doi v-am povestit aici și aici. Aceasta se află în apropierea Cazinoului Mamaia și se întinde pe o suprafață generoasă.
Vei descoperi aici o zonă de relaxare, cu hamace și șezlonguri acompaniate de umbrele, un bar, dar și alte facilități pentru o experiență plăcută pentru toate vârstele. Printre ele, sesiuni speciale de Zumba, tobogane gomflabile pentru copii. trambuline și leagăne.
Pe toată durata sezonului festival, aici se va afla un reprezentant Sensiblu și, cu ajutorul acestuia, vei putea afla tot felul de informații în legătură cu protecția solară precum și cu expunerea în mod responsabil la soare.
Mai mult decât atât, pentru a păstra sănătatea pielii și a te bucura de soare fără griji, tot aici vei gări și un spațiu special amenajat cu produse dedicate îngrijirii pielii și a părului, deopotrivă, pe care le vei putea încerca sub îndrumarea specialiștilor.