E greu să fii om. Trebuie să fii bun, să fii exemplu. Să accepți că viața înseamnă moarte. Să înțelegi că, fără chin și fără rău nu ar putea exista bine. Binele. Atât cât îl putem cuprinde, atât cât îl putem controla.

Mă uit înainte și văd greu. Și mult. Și gol. Citesc, pentru a treia oară în ultimele trei zile, aceeași carte de poezie. Mi-am revăzut viața, cu (aproape) toate secvențele ei. Am adresat undeva, cuiva (?) toate întrebările fără răspuns.

Viața o să le așeze. Viața o să răspundă.

Citesc Alwarda și plâng în hohote. Și râd, și iert.