Nu, nu vă gândiți la prostii :) Nu despre acel “bun” vreau să vorbesc, nu că n-aș ști o mulțime de instructori buni de tot. Pentru că mi-am început săptămâna cu o super oră de aerobic, la Saria Club, voiam să nu las ziua asta să treacă fără să zic două vorbe despre ceva ce consider foarte important (și cred că am mai punctat asta, la un moment dat, dar nu in extenso).
Ei, am mers lunea asta, la 8.30 dimineața, la ora de aerobic. Vă recomand orele de dimineață, de la Saria, dacă aveți drum prin zona Iancului, lunea și joia. Dar ce voiam să vă spun e că, a mia oară m-am convins, după mule săli încercate, după mulți instructori, că omul sfințește locul. O simplă oră de aerobic, cu ceva mișcări de tae-bo, pe care instructorul o adaptează astfel încât începătorii să facă față întregii ore, iar avansații să poată lucra astfel încât să facă febră musculară.
Nu o să ascund că instructoarea mi-e tare dragă, însă sunt cât se poate de obiectivă când vine vorba despre a vorbi despre cum mă simt la orele ei. Să poți să reinventezi, oricând și oricum, clasele pe care le ții – fie ele de aerobic, step aerobic, fitball, tae-bo sau mai știu eu ce altă formă de mișcare, mi se pare o condiție esențială pentru un bun instructor care, la mai bine de cinci ani de mers în același loc, mă face să mă întorc, zi de zi, cu și mai multă plăcere.
E drept, e și sala, care dincolo de instructorul acesta, a știut să aducă instructori care să se completeze. E și atmosfera, căci mă simt ca acasă, lumea e prietenoasă, ți se răspunde la întrebări și primesc mereu sfaturi bune, gânduri bune, zâmbet, și mă întâlnesc mereu cu oameni frumoși.
Mă impactează, în mod special, treaba cu schimbatul programului pentru că, la un moment dat, am trecut pe la o sala cu pretenții, unde, după ce am făcut programul cu pricina, am aflat că acela va fi și în următoarele trei luni… Trei luni, cinci sau chiar șase zile pe săptămână, același program, aceleași mișcări. Nici dacă aș vrea, nu cred că aș vrea…
În fine, e doar părerea mea. În scurt timp, o să încep, tot la Saria Club, un experiment interesant, despre care abia aștept să vă povestesc. Până atunci, sincer, dacă vreți să faceți mișcare și să vă fie de folos, alegeți cu mare grijă locul în care mergeți.
Să aveți o săptămână perfectă!
Cool sport shoes on © Shutterstock
2 comentarii