Idei de cadouri de Crăciun pentru el
Cadouri, desigur. Trei idei de cadouri de Crăciun pentru el, căci nu mai e mult până la frumoasa sărbătoare. Sau până la prima ocazie ca să dăruiți ceva frumos….
Cadouri, desigur. Trei idei de cadouri de Crăciun pentru el, căci nu mai e mult până la frumoasa sărbătoare. Sau până la prima ocazie ca să dăruiți ceva frumos….
Pe la jumătatea verii, vă povesteam despre un parfum pe care l-am folosit. Și l-am folosit toată vara, iar multă lume m-a întrebat ce port, cu ce-s dată. Chiar…
Deși am dat recent o raită prin câteva parfumerii, pentru că eram pe fugă și căutam ceva anume, nu am avut răgaz să-mi bag nasul prin noutăți. Dar n-au trecut…
Un parfum e un parfum, ar zice unii. Alții ar putea să-ți vorbească zile în șir despre note florale ori lemnoase, de vârf sau de bază, despre parfumieri și…
înfrigurată, înfrigurată rău, din pricina unor săli reci, încălzite prea puțin pentru dimensiunea lor, în care a trebuit să stau. Nu că mă plâng, dar după opt ore de…
Anul ăsta, parcă mai mult ca-n alți ani, aud oameni în jurul meu, care se interesează de cadouri pentru iubiți și iubite, că se apropie Valentine’s day. Ce pot…
De când l-am primit, nu mă pot dezlipi de el. Asta deși are note florale destul de puternice, care-l fac mai potrivit pentru o vreme mai răcoroasă. Totuși, aplicat…