În urmă cu aproximativ doi ani, primeam în dar un portofel. Auriu, lung, cu fermoar, mi-l alesesem singură drept cadou, dintr-un magazin Mango din Malaga.

A fost, în acea primăvară, unul dintre puținele lucruri pe care mi le-am dorit cu adevărat. Acela și o geantă Desigual, cadou de ziua mamei.

Mama, iubita de ea, n-a vrut să conceapă că ar putea avea, că ar putea purta o geantă de 60 euro, căci atât costau cele mai multe de la Desigual. I se părea prea scumpă și “Unde să merg, măi mamă, cu ea? Unde mă duc eu?”. Când i-am spus că e darul nsotru pentru ea, când a acceptat că mai bine alege ea geanta care-i place, decât să dăm noi chix, nu știa pe care s-o aleagă.

Am primit atunci, simbolic mai mult, după ce am cumpărat geanta, o reducere de 5 euro, de forma unei bancnote Desigual. Pe care n-am mai folosit-o, căci n-am mai cumpărat altceva.

Portofelul acela, geanta pe care mama a purtat-o de prea puține ori, căci e de vară (și pentru că o ține “de bună”, dar nu recunoaște :)), bancnota aceea de reducere Desigual sunt amintiri pe care nu vreau să le las.

Portofelul a plesnit, e rupt, urât, lumea se uită ciudat, când îl scot din geantă. Bancnota e zdrențuită, au trecut doi ani peste ea. Dar sunt amintirile mele și zdrențuite sau nu, eu nu vreau să renunț la ele.

Pentru că unele lucuri sunt mai mult decât lucruri. Sunt stări, sunt oameni, sunt momente și sentimente. Sunt eu, cea de acum doi ani.

Of, viața asta e tare ciudată uneori.