Unde dispar oamenii cand dispar?

Uneori, în Lisabona. Împachetează cursuri de greacă, haine de vară, de iarnă, de toamnă. Împachetează iubiri, prietenii, gânduri şi le urcă într-un avion de Lisabona. Împachetează şosete, medicamente, gânduri şi se suie într-un avion. Îmi vine să-l scriu avión, ca-n spaniolă.

Lasă tot şi ajung într-un loc în care o iau de la capăt. Îşi lasă familie, prieteni şi dragostea. Şi pleacă. Îşi lasă cărţile, motanul şi sufletul şi pleacă.

De mai bine de o lună de zile sunt în Lisabona. O să studiez aici timp de un semestru. Din pricina asta şi lipsa mea de pe blog şi de pe la evenimente.

Am plecat din ţară într-un moment în care lucrurile erau, în sfârşit, şi în spiritul a ceea ce mi-am dorit atâţia ani. Am plecat. Aveam o înţelegere. Mi-e dor de “meul” meu pe care l-am lasat acolo; mi-e dor de părinţi, de profesorii mei. Sigur, voi încerca să învăţ cât mai multe, însă simt că pierd foarte multe. Nu vreau să dezvolt, nu acum, ideile mele despre sistemul de învăţământ din România, însă e net superior multor altor sisteme.

Îmi e dor de multe, însă am învăţat să am răbdare. Da, sunt Antonia şi abia acum am învăţat foarte multe lucruri.

***
Urmăreşte-mă prin Bloglovin.
Stăm de vorbă şi pe pagina de Facebook, şi pe Twitter. Pun poze pe Instagram şi pe WeHeartIt. Pun lucrurile preferate pe Pinterest şi pe Tumblr. Nu uita să mă urmăreşti în aceste reţele sociale!

Lasa un comentariu

Un comentariu
  1. Mirandolina says:

    Mi-e dor de tine. Dar am rabdare si te astept cu drag.
    Stii sigur ca fiecare lectie are rolul ei. Ma bucur pentru fiecare lucru pe care il inveti
    te imbratisez

Lasă un comentariu