Unde dispar oamenii cand dispar?

Uneori, în Lisabona. Împachetează cursuri de greacă, haine de vară, de iarnă, de toamnă. Împachetează iubiri, prietenii, gânduri şi le urcă într-un avion de Lisabona. Împachetează şosete, medicamente, gânduri şi se suie într-un avion. Îmi vine să-l scriu avión, ca-n spaniolă.

Lasă tot şi ajung într-un loc în care o iau de la capăt. Îşi lasă familie, prieteni şi dragostea. Şi pleacă. Îşi lasă cărțile, motanul şi sufletul şi pleacă.

De mai bine de o lună de zile sunt în Lisabona. O să studiez aici timp de un semestru. Din pricina asta şi lipsa mea de pe blog şi de pe la evenimente.

Am plecat din țară într-un moment în care lucrurile erau, în sfârşit, şi în spiritul a ceea ce mi-am dorit atâția ani. Am plecat. Aveam o înțelegere. Mi-e dor de “meul” meu pe care l-am lasat acolo; mi-e dor de părinți, de profesorii mei. Sigur, voi încerca să învăț cât mai multe, însă simt că pierd foarte multe. Nu vreau să dezvolt, nu acum, ideile mele despre sistemul de învățământ din România, însă e net superior multor altor sisteme.

Îmi e dor de multe, însă am învățat să am răbdare. Da, sunt Antonia şi abia acum am învățat foarte multe lucruri.

1 comentariu

  1. Mi-e dor de tine. Dar am rabdare si te astept cu drag.
    Stii sigur ca fiecare lectie are rolul ei. Ma bucur pentru fiecare lucru pe care il inveti
    te imbratisez

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.