Sun Plaza a pregătit surprize de Valentine’s Day

Mergi la mall de câte ori ai ocazia, căci un pic de shopping poate fi o terapeutic. Ei, bine, pentru îndrăgostiții de shopping și pentru îndrăgostiți, în general, Sun Plaza a decis să pregătească tot felul de surprize de 14 februarie. Fie că vă iubiți ca Romeo și Julieta, fie că vreți să celebrați iubirea pe ritmuri de dans ori doriți să surprindeți iubirea într-un decor încântător, la Sun Plaza, pe 14 februarie, se întâmplă chestii faine.

Balconul îndrăgostiților: fii primul Romeo care ajunge în turnul Julietei și câștigă surprize pentru doi. De Ziua Îndrăgostiților, la Sun Plaza, perechile vor avea ocazia să-şi mărturisească iubirea asemenea lui Romeo şi a Julietei, la “Balconul Îndrăgostiților”.

Iar pentru că iubirea trebuie demonstrată şi inima unei domnițe câştigată, domnii se vor întrece în a-şi declara dragostea escaladând în timp record zidul balconului pentru a-şi întâlni iubitele. Sun Plaza va recompensa perechile câştigătoare cu bilete la film, vouchere la cafenelele centrului comercial şi cine romantice în doi.

Dansează-ți iubirea: Oare dragostea nu este mai dulce în pas de dans? La Sun Plaza, cu siguranță răspunsul este “Da!”. Astfel, toți cei dornici să petreacă un moment special alături de jumătatea lor se pot înscrie gratuit la cursurile de tango, vals şi cha-cha, ce vor avea loc pe 14 februarie 2014, în intervalul orar 16:30-20:30, în zona restaurantelor, la etajul 1.

poza

Leagănul îndrăgostiților: surprinde-ți iubirea într-un decor încântător și primești fotografia pe loc. Şi cum în dragoste orice zi petrecută împreună trebuie prețuită, îndrăgostiții se pot fotografia în leagănul special amenajat. Fotografiile vor fi oferite pe loc, astfel încât amintirea să rămână vie în inima celor ce se iubesc.

De Valentine’s Day, Sun Plaza promite să fie destinația preferată a dragostei.

Iar dacă n-ai pereche, nu-i necaz. Shopping cât cuprinde și, cine știe, poate chiar o să dai nas în nas cu dragostea vieții tale.

Sursa foto cover © Sodanie Chea via Flickr

1 comentariu

  1. Super locația și ideile acestora pentru cei ce sărbătoresc ziua de azi și nu numai pentru ei.Dacă mergi, îți doresc să te distrezi și pentru mine.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.