Azi am văzut Nightcrawler. Și, pe măsură ce scenele se derulau, mă adânceam și mai mult în fascinația noir a unui film pe care nici n-aș vrea să încerc să-l clasific, pentru că n-aș ști de unde să încep. Aș spune că nu e genul meu de film, dar faptul că am stat cu sufletul la gură mă contrazice. I-aș spune bulversant, dar ar însemna că-i răpesc rigurozitatea fascinantă. Aș spune că Jake Gyllenhaal e principala sursă de “wow“, dar fiecare cadru, fiecare actor din orice rol, oricât de mic, a contat al naibii.

Nu e deloc genul meu de film, însă m-a răscolit și zdruncinat bine de tot. Nu e un film cheesy, roz, despre lucruri minunate. Nici vorbă. Dar e artă, despre artă.

Ah, da, încă un lucru: o să vedeți, cred, de ce, dar mi se pare că ultimele secunde din trailerul de mai sus sunt cele care mă vpr urmări multă vreme. Personajul e magistral construit.