Mă lasă nervii!

Cumva off topic, că e un blog de fashion, lifestyle, beauty and stuff like that, dar mă lasă nervii. De când cu reabilitarea termică, toată lumea s-a apucat să mai renoveze câte ceva. Nici o problemă, dar am înnebunit eu sau 14.00-17.00 sunt ore de odhihnă? Hai, măcar 14.00-16.00, zău aşa!

E incredibil câtă lipsă de respect caracterizează poporul ăsta. nu contează că altuia îi e rău, că-s copii mici care dorm, că-s bătrâni, bolnavi, oameni care, poate, muncesc de noapte sau vor să se odihnească o oră. Nu contează nimic, contează doar că noi avem de dărâmat un zid şi trebuie să o facem ACUM!

Sunt un om care, pe cât de bine îşi poate păstra calmul în situații limită, pe atât de repede şi-l poate pierde în situații în care nu-i nevoie decât de puțin bun simț. Am renovat şi eu, dar mi-am rugat meşterii să facă treburile silențioase între orele alea. Iar înainte de a începe lucrările, am comunicat vecinilor că o să lucrăm una, alta, că-i rugăm să ne scuze dacă facem gălăgie. Renovare apartamente? Da, oameni buni, dar mai cu milă!

Am avut o tonă de lucru azi, îmi vine să plâng de nervi, n-am reuşit să fac nici 20% din ce mi-am propus, mai ales că nu-s genul de om care să poată lucra cu muzica în căşti ori la volum tare.

Ca să-nțelegeți cum mă simt acum, aruncați un ochi. Măcar Bruno Bozzeto să mai salveze ziua asta.

Sursa foto

9 comentarii

  1. Te inteleg, asta am patit si eu duminica. Simteam nevoia sa dorm putin la pranz si fix atunci vecinii de alaturi dadeau gauri cu bormasina.

  2. Chiar si eu am avut problema aceasta cu vecinii de deasupra. De dinainte de Paste au inceput si in fiecare zi caraiala, bormasina …etc. nu mai zic de sambata dimineata de la ora 8. Ma apucau toti dracii si nu stiam unde sa plec mai repede. Acum parca s-au mai calmat.

    • Încerc şi eu să stau calmă, nu ştiu cât mai reuşesc. Nah, nu-s absurdă, îți dai seama, au oamenii de lucru, să lucreze. Dar măcar o oră la prânz ar putea să facă linişte. Atâtica, 60 de minuțele amărâte.

  3. I feel you:) De cand m-am mutat ( aproximativ 7 ani ) nu am avut o luna fara sunt de ciocan, bormasina si altele. Am un vecin al carui hobby e renovatul si tot timpul mestereste ceva de multe ori la cele mai neortodoxe ore.

    In alta ordine de idei spor la lucru :)

  4. I hear that! Ai variante de salvare (ca de sperat ceva de la umanitate prea curand…) : earplugs (works for me), batut in teava cu cea mai mare nesimtire drept reply, plecat de acasa (picnic imptomptu?)

  5. Pffaaaa, cu țeava n-a mers, am încercat. Acum bag căştile, căci operațiunea “O bormaşină pentru fiecare” continuă şi azi.

  6. Imi aduc aminte cand am renovat noi… vreo doua luni. Nu stateam in apartament, abia il cumparasem si pastrasem apartamentul inchiriat in care locuisem anterior. Si daca n-au cedat psihic vecinii in perioada aia, s-a apucat vecinul de sub noi de renovat imediat ce am terminat noi, doar ca la el a durat vreo trei luni, ca deh, si-a ingropat toate tevile in pardoseala…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.