Câteva vorbe despre 2 Mai, în 2013

Vă povesteam că, în weekend, am plecat puțin la mare, împreună cu părinții mei, care nu mai văzuseră marea de vreo opt ani. Din păcate, vremea nu a ținut cu noi decât sâmbătă, când am lenevit pe plajă toată ziulica. Și bine am făcut. Asta pentru că duminică s-au pornit puhoaiele, astfel că n-am mai văzut soarele decât puțin, după-amiază. Ne-am plimbat însă prin Constanța, prin Eforie, overall a fost o zi frumoasă, chiar dacă a plouat.

Dar despre 2 Mai aș vrea să vă spun două vorbe. Sper să nu sune ca și când aș fi descoperit apa caldă, însă pentru mine e a doua oară când m-am cazat în 2 Mai. Prima dată, acum mulți, mulți ani, a fost cu jobul și am stat la Helios Inn. Recunosc că nu-mi amintesc mare lucru, n-am stat prea mult în 2 Mai atunci, așa că escapada din acest weekend a fost cumva prima ședere adevărată în stațiunea asta.

Pentru cei în căutare de cazare la 2 Mai, pensiunea la care am stat s-a numit Roxana și o recomand din tot sufletul. Au diverse variante de camere, au televizor, aer condiționat și o bucătărie imensă, dotată cu numeroase frigidere, aragazuri, veselă, până și condimente. Proprietarii nu locuiesc acolo, deși am înțeles că au o cămăruță în care mai vin ocazional. Detalii și fotografii găsiți pe toate site-urile de booking, eu am găsit-o aici.

Noi am nimerit pe tarife de iunie, am vazut că de la 1 iulie se scumpesc, dar un Google search după Pensiunea Roxana 2 Mai vă va lămuri. Curtea e superbă, fiecare cameră (de la parter, cel puțin) are câte un foișor mare, unde poți sta să papi, să lenevești.

Stațiunea e linștită, populată în special de familii cu copii și de spirite libere :) Adicătelea, de nudiști și de cupluri de tot felul. Ah, și că tot veni vorba, dacă sunteți genul, în 2 Mai aveți și varianta de cazare pe plajă, la cort sau la căsuțele din lemn. Din păcate, nu știu să vă dau detalii, dar păreau simpatice și am zis că data viitoare o să mă interesez despre ele.

Am făcut plajă la Micul Golf și tot acolo am și mâncat. Eu, calcan, care a fost delicios și a avut un preț decent, ai mei alte specialități din pește. Deși aglomerat la ora respectivă, servirea a fost foarte bună.

Fashion wise, stațiunea e genul de loc în care, în cazul meu, cel puțin, te duci cu ce nu porți acasă. Adică, dacă nu intenționezi o ieșire prin Mamaia, printr-un club, ceva, mergi pe uber casual, cu note hippie. Jeans scurt/lung, fuste lungi, bumbacuri ușoare, ii, rochii boho, încălțăminte fără toc. Cam ca-n Vamă, așa :)

Deși, în cam orice vacanță, iau o pereche de Converse cu mine, de data asta am omis să-mi iau orice fel de încălțăminte mai groasă, cu excepția adidașilor de alergat. Ce-a iesit, o să vă arăt într-un outfit. :)

Cam asta a fost experiența, am reușit, grație ploii, să văd și Now You See Me, la Cinema City, în Maritimo Mall din Constanța. Film simpatic, îl recomand.

Și abia m-am întors, că iar am dor de ducă. Tot la mare sau oriunde la soare, căci nu m-am săturat de el deloc. Voi aveți planuri de plecat pe undeva? Ce locuri frumoase, cu soare inclus, mai știți?

Kisses & hugs!

cafea marea

 

2 comentarii

  1. Interesant, imi plac statiunile mai linistite, nu super aglomerate si care au si un aer boem.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.