Ni se întâmplă, uneori, să credem că lucrul pe care îl trăim e povestea vieții noastre. Ni se întâmplă, uneori, să credem că, de acolo înainte, nici măcar cerul nu mai e limita; că nu există opreliști, că se poate orice atâta timp cât ochii tăi mari și luminoși privesc cu dragoste, când cerul apune și când dimineața intră prin obloane albe, de Lisabona.

Ni se întâmplă, uneori, să credem că există minuni, să sperăm că negru o să fie mereu doar asfaltul, și o idee mai negru după ploaie; asfaltul negru și tatuajul și că, în rest, chiar dacă viața nu-i roz și cei 35 de ani petrecuți prin ea ți-au demonstrat asta cât s-a putut de intens și de dur, știi că poate fi măcar colorată dacă există bunăvoință și dragoste.

Ni se întâmplă, uneori, să hrănim ciorile.

Ciori mari, solitare, care-și caută hrană așa cum tu cauți afecțiune. Ciori luptătoare, negre. Negre ca tine, și tu ești neagră acum, doar că pe interior. Și gri e totul în jur și tragi aer în piept, înfunzi căștile și mai adânc în urechi, de parcă așa nu ai mai auzi țipetele și durerile și icnetele de neputință, și nici tăcerea care taie adânc în timpane până când încep să sângereze.

în fața urii, răspunzi cu dragoste. în fața singurătății, zâmbești. în fața tristeții, cauți bucuria. în fața greului, ai prietenii acolo. Iar dacă nu sunt, înseamnă că ești suficient de puternică să mergi mai departe singură.

Mă gândesc acum la toate femeile care, într-un moment al vieții lor, au simțit că nu mai pot, că totul e degeaba, că nu mai pot lupta.

Nu am fost niciodată vreo feministă, ba trebuie să mărturisesc că dimpotrivă. Cu toate astea, știu că viața are its funny ways și că uneori vi s-a părut că e cel mai rău moment al vieții voastre. Știu pentru că asta simt și eu acum și, cu toate astea, sunt conștientă că nimic nu mă poate doborî.

Oricât de greu ar fi, dacă te duce capul, îți înveți lecția și niciodată în viața asta sau în alte vieți nu o să repeți greșeala.

Au și greșelile marele lor rol în viața asta, iar dacă le-ai făcut cu inima deschisă și cu ochii mari și luminoși, crede-mă că nu tu ai greșit.

Oricât de tare ar durea, e mai bine să îți faci bagajul și să pleci, pentru că oricine în lumea asta are dreptul fundamental la iubire și oricine în lumea asta merită un strop de înțelegere, de empatie, o mângâiere și o vorbă bună, un pic de încredere acordată și bucurie, multă bucurie.

Iar dacă zilele îți trec trist, oricât de Sex and the City aș suna, fă-ți bagajele și pleacă. O să găsești o cale și o să fii fericită, o să lupți pentru asta și, la sfârșitul zilei, o să spui: “Am făcut ce trebuia”.

întâlnim, în viața asta, oameni și oameni. Unii sunt toxici, chiar dacă nu ne dăm seama de la început. Poate că descoperim asta după ce ne-am imaginat că e relația vieții noastre.

Da, există oameni atât de absorbiți de propriul ego, de frustrările lor, incapabili să vadă dincolo de cămașa pe care o îmbracă, încât tot ce ating devine toxic. Nimeni nu ar trebui să rămână lângă astfel de oameni.

îți vezi de viață pentru că, oricât de greu ar fi, știi că o să îți fie bine. O să continui să salvezi pisici, să hrănești ciorile, să le zâmbești străinilor, să faci bine; să faci mereu bine.

Dar, știi, ca să poți să mergi înainte, trebuie să pleci.

Eu am revenit. Pe blog și în viața mea. Am absentat suficient și mi-am pus destul viața on hold crezând în basme. Nu, those f*&#*ing fairytales don’t f*&%$#@ing exist. Atât de simplu :)) Noi să fim sănătoase. Noi și bruma de oameni care, băi, nene, chiar ne iubesc cu adevărat.

Pentru cele și cei care au mai rămas prin preajmă, mulțumesc.

O să fie bine, kisses!

My small little playlist, în timp timp ce scriam textul de mai sus:

• Haerts -your love
• Crystalised – The XX
• Ran – Future Islands
• HandClap – Fitz and The Tantrums
• Hot Thoughts – Spoon