De ce avem nevoie, uneori, să plecăm

Ni se întâmplă, uneori, să credem că lucrul pe care îl trăim e povestea vieţii noastre. Ni se întâmplă, uneori, să credem că, de acolo înainte, nici măcar cerul nu mai e limita; că nu există oprelişti, că se poate orice atâta timp cât ochii tăi mari şi luminoşi privesc cu dragoste, când cerul apune şi când dimineaţa intră prin obloane albe, de Lisabona.

Ni se întâmplă, uneori, să credem că există minuni, să sperăm că negru o să fie mereu doar asfaltul, şi o idee mai negru după ploaie; asfaltul negru şi tatuajul şi că, în rest, chiar dacă viaţa nu-i roz şi cei 35 de ani petrecuţi prin ea ţi-au demonstrat asta cât s-a putut de intens şi de dur, ştii că poate fi măcar colorată dacă există bunăvoinţă şi dragoste.

Ni se întâmplă, uneori, să hrănim ciorile.

Ciori mari, solitare, care-şi caută hrană aşa cum tu cauţi afecţiune. Ciori luptătoare, negre. Negre ca tine, şi tu eşti neagră acum, doar că pe interior. Şi gri e totul în jur şi tragi aer în piept, înfunzi căştile şi mai adânc în urechi, de parcă aşa nu ai mai auzi ţipetele şi durerile şi icnetele de neputinţă, şi nici tăcerea care taie adânc în timpane până când încep să sângereze.

În faţa urii, răspunzi cu dragoste. În faţa singurătăţii, zâmbeşti. În faţa tristeţii, cauţi bucuria. În faţa greului, ai prietenii acolo. Iar dacă nu sunt, înseamnă că eşti suficient de puternică să mergi mai departe singură.

Mă gândesc acum la toate femeile care, într-un moment al vieţii lor, au simţit că nu mai pot, că totul e degeaba, că nu mai pot lupta.

Nu am fost niciodată vreo feministă, ba trebuie să mărturisesc că dimpotrivă. Cu toate astea, ştiu că viaţa are its funny ways şi că uneori vi s-a părut că e cel mai rău moment al vieţii voastre. Ştiu pentru că asta simt şi eu acum şi, cu toate astea, sunt conştientă că nimic nu mă poate doborî.

Oricât de greu ar fi, dacă te duce capul, îţi înveţi lecţia şi niciodată în viaţa asta sau în alte vieţi nu o să repeţi greşeala.

Au şi greşelile marele lor rol în viaţa asta, iar dacă le-ai făcut cu inima deschisă şi cu ochii mari şi luminoşi, crede-mă că nu tu ai greşit.

Oricât de tare ar durea, e mai bine să îţi faci bagajul şi să pleci, pentru că oricine în lumea asta are dreptul fundamental la iubire şi oricine în lumea asta merită un strop de înţelegere, de empatie, o mângâiere şi o vorbă bună, un pic de încredere acordată şi bucurie, multă bucurie.

Iar dacă zilele îţi trec trist, oricât de Sex and the City aş suna, fă-ţi bagajele şi pleacă. O să găseşti o cale şi o să fii fericită, o să lupţi pentru asta şi, la sfârşitul zilei, o să spui: “Am făcut ce trebuia”.

Întâlnim, în viaţa asta, oameni şi oameni. Unii sunt toxici, chiar dacă nu ne dăm seama de la început. Poate că descoperim asta după ce ne-am imaginat că e relaţia vieţii noastre.

Da, există oameni atât de absorbiţi de propriul ego, de frustrările lor, incapabili să vadă dincolo de cămaşa pe care o îmbracă, încât tot ce ating devine toxic. Nimeni nu ar trebui să rămână lângă astfel de oameni.

Îţi vezi de viaţă pentru că, oricât de greu ar fi, ştii că o să îţi fie bine. O să continui să salvezi pisici, să hrăneşti ciorile, să le zâmbeşti străinilor, să faci bine; să faci mereu bine.

Dar, ştii, ca să poţi să mergi înainte, trebuie să pleci.

Eu am revenit. Pe blog şi în viaţa mea. Am absentat suficient şi mi-am pus destul viaţa on hold crezând în basme. Nu, those f*&#*ing fairytales don’t f*&%$#@ing exist. Atât de simplu :)) Noi să fim sănătoase. Noi şi bruma de oameni care, băi, nene, chiar ne iubesc cu adevărat.

Pentru cele şi cei care au mai rămas prin preajmă, mulţumesc.

O să fie bine, kisses!

My small little playlist, în timp timp ce scriam textul de mai sus:

  • Haerts -your love
  • Crystalised – The XX
  • Ran – Future Islands
  • HandClap – Fitz and The Tantrums
  • Hot Thoughts – Spoon

***
Urmăreşte-mă prin Bloglovin.
Stăm de vorbă şi pe pagina de Facebook, şi pe Twitter. Pun poze pe Instagram şi pe WeHeartIt. Pun lucrurile preferate pe Pinterest şi pe Tumblr. Nu uita să mă urmăreşti în aceste reţele sociale!

Lasa un comentariu

13 comentarii
  1. Mirandolina says:

    Bine ai revenit.
    Uneori, viața arata și așa.
    Te îmbrățișez tare.
    Am plâns. Nu asta contează.
    Sunt aici.

  2. Oana says:

    Chiar daca ai lipsit de ceva timp, postul tau a venit la fix. Si eu sunt “on hold” de ceva timp si nu stiu daca sa plec sau nu. Uneori deciziile astea sunt mai greu decat ai fi crezut. Sper sa te citesc mai des de acum încolo.

  3. Dan says:

    Capul sus, esti o tipa foarte misto si foarte la locul ei, sunt sigur ca o sa fie bine.

  4. Ioana says:

    Ma bucur ca ai revenit, abia astept sa citesc noutatile la tine, mi-ai lipsit.

  5. Andreea Dimi says:

    Imi pare rau ca treci prin asta, iti doresc mult bine.

  6. Madalina says:

    Când deja scrii despre asta înseamnă că ai trecut de ce a fost greu, bine-ai revenit!! Pe de altă parte, eu tocmai îmi despachetez viaţa, după 10 ani de trăit în altă ţară. Şi încă doare. Aşa că-mi vine mănuşă postarea!

    • Aşa e, greul aproape că a trecut, dar rămân sechelele. Din care, cum altfel, trebuie să învăţăm şi să le transformăm în ceva pozitiv. Nu pot şti exact ce e în sufletul tău, dar 10 ani sună dureros de greu, iar tu extrem de puternică. Aşa că şi eu îţi spun bine ai revenit si să îţi aducă viaţa ce e mai bun şi mai frumos!

Lasă un comentariu