Cinci lucruri pe care vreau neapărat să le fac toamna asta

Gata, e toamnă. Sinceră să fiu, mă bucur tare mult şi cred că devine, dacă nu e deja, anotimpul meu preferat. Nu prea mai suport canicula, de soare mă cam feresc, că mi se pare tot mai periculos pe vară ce trece, iar cum eu nu am fost nicăieri în ultimul an (de când m-am întors, la începutul lui februarie, din Lisabona), nici nu m-au încântat trei luni toride printre betoanele îmbâcsite ale Bucureştiului.

Dar e toamnă, iar de azi am simțit că numai e doar în calendar; mi-am dorit să vină şi iat-o. Sunt câteva lucruri pe care aş vrea tare mult să le fac toamna asta, însă trebuie să văd dacă voi avea şi timp. Sau, poate, ştiți vorba aceea: timp se găseşte, dacă îl cauți când trebuie. :)

  1. Să continui să învăț limba greacă. Am început vara trecută, am făcut meditații şi îmi place mult de tot limba asta. Plănuiesc să continui să o învăț, fie singură, fie la cursuri specializate de greacă, o să văd.

2. Mi-e foarte, foarte dor să mă plimb printr-un parc mare, cu copacii dezgoliți, să fie frigul ăla proaspăt şi curat, parcă uşor aburind şi mirosind molcom a foc de lemne şi a iarnă prin apropiere; să mă opresc să beau un ceai fierbinte undeva, să fie linişte, să scap de stres şi de griji.

3. Să îmi completez colecția Biblioteca pentru toți. Mă refer la ediția veche, scoasă până în 1989, nu la treaba aia dubioasă, care a apărut ulterior, cu acelaşi nume. Mă îndoiesc că voi reuşi în toamna asta, dar sper să se întâmple cândva, poate chiar şi într-o primăvară.

4. Să coc o porție zdravănă de dovleac, să îl presar cu scorțişoară şi să îl mănânc în timp ce citesc o carte bună, lângă un Starbucks Pumpkin Spice Latte.

5. Să găsesc un echilibru. Da, sunt conştientă că sună mai realizabil să spun “Să ajung pe Lună”, însă chiar mi-am propus să am ceva mai multă grijă de mine, să învăț să spun “nu” atunci când simt că nu e locul meu sau starea mea, să trag aer în piept şi să îmi caut echilibrul.

cum iti gasesti echilibrul

Voi ce gânduri aveți pentru toamna asta?

3 comentarii

  1. Chiar aseara am copt dovleac. E un must-do de toamna . xo

  2. Dovlecii acestia sunt dulci si buni: https://en.wikipedia.org/wiki/Butternut_squash Se gasesc in toate supermarketurile. Sunt deliciosi, cremosi, cu aroma de nuca. Cu cat par mai portocalii, cu atat sunt mai buni (am luat de vreo 2 ori un portocaliu mai pal, spre galben, si nu erau asa buni).
    Noi i-am descoperit de vreo 3 ani si de atunci facem dovleac copt in fiecare weekend, din octombrie pana in martie :) Pana sa-i descoperim pe acestia, si eu si sotul nu iubeam deloc dovleacul copt (eram obisnuiti cu dovlecii clasici, rotunzi, de pe la bunici).

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.