Cinci lucruri de făcut weekend-ul acesta

Yaaay, e vineri, să înceapă weekendul! Chiar dacă mâine am treabă multă, mi-am propus ca sfârșitul acesta de săptămână să fie productiv, să reușesc să ajung cât mai la zi cu una, alta. Sper să reușesc. Cât despre ce-aș vrea să fac în astea trei zile, care o să treacă mai repede ca trei ore, ei bine, iată câteva sugestii.

1. Să văd Banco do Tempo, un spectacol de dans, pe muzica live de André Cardoso. În 2014, a avut premiera în Portugalia. Biletul costă 25 lei – preț integral și 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Detalii aici.

2. Nu știu dacă am apucat să vă povestesc, dar am o nouă pasiune, dacă pot să-i spun așa. Una de care mă ocup puțin, e drept, pentru că, momentan, am alte priorități, dar pe care nu am de gând să o abandonez și o abordez cu strategia “baby steps“. Este vorba despre limba turcă, de care m-am îndrăgostit, care e grea, dar care mi se pare foarte frumoasă și, cumva, matematică. Așadar, nu am putut să trec peste Zilele Cinematografiei Turce, un festival de film ce are loc, la Muzeul Țăraului Român, între 17 și 22 februarie. Intrarea e liberă, iar mai multe detalii găsiți aici.

turcia

3. Vă spuneam, acum ceva timp, că îmi doresc să văd Big Eyes, al lui Tim Burton. Am reușit să o fac, săptămâna asta, și fani sau nu ai lui Burton sau ai lui Waltz, e un film pe care trebuie să îl vedeți.

4. Acum mă adresez exclusiv doamnelor: dacă ați avut o săptămână grea și vreți să vă relaxați, vă recomand Repechage Facial Bar. E un serviciu despre care voi povesti mai pe larg, dar care, în doar 20 minute, mi-a șters toată oboseala de pe față. Aici găsiți lista cu saloanele în care sunt prezente produsele Repechage și în care puteți beneficia de un tratament facial senzațional.

repechage

5. Ca să vă spun sincer, eu mi-am propus să mă odihnesc, să citesc și să încerc să fac puțină ordine. Prin dulapuri, prin viață, pe unde se poate și e nevoie. Cam atât.

stars

 Să aveți o zi de vineri ușoară și frumoasă și un weekend la fel!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.