Mie, când scriu, îmi place să ascult muzică. Dacă vrei să asculți ce am ascultat eu când am scris acest text, atunci dă play clipului de mai jos, în timp ce citești. E the mood.

Dacă ar fi să-mi iau viața de la capăt, aș repeta fiecare pas, aș face, din nou, fiecare greșeală. Nu că nu mi-ar părea rău că le-am făcut pe unele, ci doar pentru că, dacă nu le-aș face, simt că viața nu m-ar aduce acolo unde sunt acum.

Poate că mi-aș dori să șterg certuri și momente urâte de care îmi e rușine. Însă asta ar însemna să pierd bucăți din mine.

Sunt, laolaltă, mândrie, rușine, stimă, anxietate, calm, concentrare, slăbiciune, forță. Sunt materie, în continuă transformare. Ce nu pot șterge, însă, din sistem, sunt iubirea și modul în care înțeleg că ne-o manifestăm.

Nu sunt doar bine. Nu sunt doar soare în Brașov și doar zâmbet în Lisabona. Nu sunt doar gândire logică, nu sunt doar salvatoare de pisici. Îmi e frică, știi? Și mă sperie că sunt singură. Sunt mai mult decât vezi, așa că încearcă să vezi mai mult. În general.

Acum câțiva ani, mă dădeam de ceasul morții că omul pe care îl iubeam mă iubea, dar nu voia soție, copii, din astea. De un Crăciun, am decis că prefer să fiu singură. Nu a mai contat nimic, luasem decizia. Amintirea mea se rezumă la câteva pungi de Billa, spășite, în prag de Revelion. Nu, mersi.

Sunt mai mult decât o felicitare de Crăciun. Sunt mai mult decât o mamă. Sunt mai mult decât o femeie. Sunt om, iar asta doare și bucură în egală măsură. Și pot să duc orice, chit că îmi albește părul.

Da, cărțile, hărțile și atlasul nu ajută mereu. Dar viața merge înainte.

Altfel, asta e piesa mea și a tatălui meu. El nu știe, însă o bate pe volan de fiecare dată când eu o dau mai tare… O ascultăm mereu la Sport total FM.