Am intrat în programul pentru bloggeri al celor de la Organic Baby Bio Concept Store și, din proprie inițiativă, chiar vreau să spun câteva lucruri despre asta.
Sunt, în general, sceptică, atunci când vine vorba de astfel de programe; bașca mai sunt și uitucă, m-am mai băgat prin vreo două-trei cu magazine online și nu mai știu care ce voia. Dar programul pentru bloggeri de la Organic Baby Shop m-a tentat, în primul rând, pentru produsele pe care le pot testa.
Folosesc, de când am citit la Andreea, pasta de dinți Jason PowerSmile Antiplaque & Whitening, sunt foarte mulțumită de ea, dar mi-o doream și cu altă aromă, o variațiune cumva a celei din care am consumat deja un tub (comandat de pe iherb, la un moment dat).
Așa că, atunci când am văzut la Stella balsamul de păr cu biotină Jason, am decis să mă înscriu. Mecanismul e simplu, trebuie să respectați niște condiții, totul e foarte ușor, iar eu am avut surpriza ca produsele să ajungă la mine chiar a doua zi după ce m-am înscris în program.
Am ales două produse: pasta de dinți Jason Nutrismile Antiplaque & Enamel Defese, cu portocală, scorțișoară și mentă, pentru prevenirea tartrului și a cariilor, dar și parfumul solid Pacifica Island Vanilla.
Pasta de dinți o folosesc deja de ceva vreme și sunt încântată de ea. Spre deosebire de cealaltă, care avea un pronunțat gust de mentă, acesta are un gust foarte bun și chiar am simțit că-mi curăță dinții eficace, dar cu blândețe. În plus, gustul rămâne destul de mult timp după periere.
Potrivit descrierii oficiale, este o pastă de dinți bogată în Ester C, care întărește smalțul dinților și ajută la întărirea punctelor albe de pe suprafața acestora.
Lista de ingrediente arată astfel:
Calcium Carbonate, Aqua (Water), Glycerin, Sodium Cocoyl Glutamate, Carrageenan, Aloe Barbadensis Leaf Gel*, Bambusa Arundinacea Stem Powder, Carum Petroselinum (Parsley) Extract , Citrus Grandis (Grapefruit) Seed Extract, Perilla Ocymoides Seed Extract, Stevia Rebaudiana Leaf/Stem Extract, Cinnamomum Zeylanicum Bark Oil, Eugenia Caryophyllus (Clove) Flower Oil, Melaleuca Alternifolia (Tea Tree) Leaf Oil *, Melia Azadirachta Seed Oil, Menthol, Silica, Sodium Bicarbonate (*Certified Organic Ingredient).
Mi se pare o alternativă foarte bună la eternele paste din comerț și sigur o să recumpăr Jason, inclusiv apă de gură, de care sunt foarte curioasă. Dacă vă tentează, o găsiți aici.
Despre parfumul solid Pacifica Island Vanilla pot să vă spun că miroase foarte bine, a vanillie, cum îi spune și numele, dar mai light, a vanilie de malul mării și de piele bronzată.
E vanilie Tahitiană, cu note de miere – iasomie și de fructe, pe o bază profunda de ceai. Parfumul solid este ambalat într-o cutiuță metalică foarte frumoasă, rezistentă și ușor de luat oriunde, indiferent cât de mică e poșeta.
Din descriere, parfumurile solide Pacifica sunt realizate cu soia ecologică și cu ceară de nucă de cocos, iar semnătura Pacifica o reprezintă folosirea amestecurilor de uleiuri esențiale și naturale, nu conțin parabeni, culori artificiale și nu sunt testate pe animale.
Pe mine, parfumul persistă cam 4-5 ore și-mi place foarte mult că se activează și devine mai intens la orele de sport. Nu-s obișnuită să folosesc parfumuri atunci când fac mișcare, dar s-a nimerit să ajung gata parfumată și să-mi placă felul în care se simt chiar și după multe ore. Vreau să încerc neapărat și Waikiki Pikake, a cărui descriere sună tare bine.
Voi continua programul pentru bloggeri, cei de la Organic Baby Bio Concept Store mi se par foarte serioși, iar multe produsele pe care le-am găsit pe acolo sunt pe gustul meu, vegan friendly, netestate pe animale, cu ingrediente bio.
Mai multe detalii despre programul pentru bloggeri al celor de la Organic Baby puteți afla de pe site-ul lor, de aici.
Sper că vă sunt de folos informațiile, aș fi curioasă dacă ați folosit aceste două produse sau dacă vă tentează să o faceți în viitor.
2014 - 2024 Macnetize.com
Site-ul folosește câteva cookies irelevante, care nu stochează nici un fel de informații în afară de cele anonime, de analiză a traficului.