5 produse de îngrijire cu care pui pe fugă semnele răcelii

Să tot fie vreo trei ani de când n-am mai răcit serios. Pun asta pe seama autovaccinului făcut la Cantacuzino care mi-a ajutat imunitatea, pe seama unor obiceiuri alimentare sănătoase pe care le am şi care, de asemenea, mi-au ajutat imunitatea, dar și pe seama sportului practicat constant, care m-a scos de multe ori din starea aia urâtă, febrilă, cu dureri de oase și de gât.

Ei, toamna asta, m-a prins. Probabil că oboseala, dar și spălatul pe păr și plecatul la 8 grade cu capul ud au contribuit. Și să te ții, că la mine nu e suficient că răcesc, mă mai și deprim că nu pot să fiu eu Wonder Woman. Răceala s-a dus, pare-se, dar am rămas cu o voce de pirat bătrân și hodorogit, care a fumat trei pachete zilnic de când era puști, dar tot e bine că nu mai sunt piftie.

Răceală – produse care-ți fac viața mai uşoară

Dincolo de răceală în sine, m-am pricopsit cu un nas vai de el de uscat de la atâta suflat, cu buzele foarte crăpate de la starea febrilă, cu câteva coșuri din pricină de transpirat de la tot felul de ceaiuri și coldrecși și altele asemenea. Cu ce m-am scos, până la urmă? Cu câteva produse, foarte accesibile toate, pe care eu am avut norocul să le am prin casă.

Maybelline Baby Lips Hydrate

Dacă nu era balsamul de buze Maybelline Baby Lips Hydrate, nu știu ce mă făceam. Nu vă pot explica în ce hal erau buzele mele din pricina răcelii. După doar o aplicare, deja își reveniseră. L-am purtat cu mine și am aplicat des și cred că iarna asta va fi prietenul meu mic mereu prezent în poșetă.

baby-lips

Physiogel cremă

Physiogel cremă, despre care v-am mai povestit, a fost nose savior. Nasul meu a fost așa: înfundat, și mai înfundat, desfundat când și când, curgător precum o apă repede, desfundat ca un robinet uitat deschis. Cred că am consumat șervețele frunizate de vreo trei stejari bătrâni și, prin urmare, nasul meu a mai devenit cumva: crăpat. Era praf, pielea uscată și crăpată, știți senzația, după atâta suflat în șervețel. Două aplicări și gata. Jur că produsul ăsta e de luat pe o insulă pustie.

crema-physiogel

Moroccan Natural Organic Arganic Glow

O combinație de ulei de argan și cătină – Moroccan Natural Organic Arganic Glow, pe care l-am folosit în zona ochilor, cât și pe coșurile cu care m-am ales după răceală, zăcut și transpirat. Foarte bun, recomand, a hidratat ce trebuia, a vindecat ce trebuia. Singurul lucru pe care pot să-l reproșez, deși e mult spus, e aroma, complet naturală, de plante. Nu e chiar pe gustul meu, dar hei, atâta timp cât îmi face bine, nu mă interesează cum miroase.

argan-organic

Laptele de corp sub duș Nivea

Laptele de corp sub duș Nivea, care mi-a fost de mare ajutor, după frecții și băi fierbinți, pentru a restabili hidratarea pielii.

nivea-inshower-cocoa

Șamponul uscat Batiste

Pentru că nu aș putea uita de ce am răcit, cum m-am spălat eu pe păr și am ieșit ca o mirobolantă, iar afară, ce să vezi, se făcuse toamnă. Cum omu’ pățit suflă și-n iaurt, deși urăsc, urăsc, urăsc să nu am părul perfect curat, am folosit și eu șamponul uscat Batiste.

batise-dry-shampoo-original

Ar mai fi două chestiuni, non-beauty & îngrijire, pe care le recomand cu drag și care mi-au făcut bine:

ginger

Tratament natural pentru răceală şi gripă

Ghimbirul, pe care l-am ras în cele 4.328 ceaiuri pe care le-am băut și ceaiul Balthasar, de la Cărturești, care e foarte gustos și nu are nevoie de zahăr. Nu știu dacă știți, dar nu mă dau deloc în vânt după ceaiuri, nu-mi plac și apelez la ele doar când sunt răcită. Am dat peste ăsta, care zăcea prin sertare cine știe de când și bine am făcut. :) Conține coji de măceșe, hibiscus, bucți de papaya, coji de portocală și lămâie, scorțișoară, flori de gălbenele, afine, bucăți de vanilie, aromă de toffee.

Tratament răceală şi gripă

Eu sper să nu aveți nevoie de leacuri sau de produse reparatoare și să le folosiți doar preventiv. Cât despre răceală în sine, m-am tratat cu Aspirin Plus C, Coldrex pliculețe, ceaiuri, ghimbir și răbdare. Dacă se întâmplă să dea răceala peste voi, sper, totuși, ca treburile de mai sus să vă ușureze chinul și să vă aducă mai repede într-o stare mai bună.

Sănătate, că-i mai bună decât toate, și un weekend frumos!

Girls on © Shutterstock also catch colds :) And they also © drink tea.

5 comentarii

  1. M-ai facut curioasa sa incerc Physiogel crema :)
    Sper sa nu mai racesti!Sanatate multa! :)

  2. “hopa! inc-un blogger care iese in camp deschis in bataia pustii” mi-am zis in barba vazand postarea pe FB.

    Dar ce sa vezi: ai surprins cateva din esentele preventiei (sport, obiceiuri alimentare sanatoase, odihna) si o abordare corectiva exemplara (nu doar simptomatice chimice: aspirina, paracetamol & co, ci si suportive & reparatorii pe toate planurile).

    Bravo!

    P.S. Daca nu uit iti aduc duminica niste bomboane cu ghimbir (sugar free) si niste hibiscus.

    • :)) Să mă cerți, dacă o iau pe arătură vreodată. Altfel, da, eu am fost și de partea celaltă, și știu cât am reparat cu obiceiurile sănătoase. Din păcate, nu prea știu eu să gestionez stresul și ăsta îmi și dă de furcă mereu, cu variații de greutate sau cu tot felul de panici. Sportul mă ajută, dar parcă tot lipsește ceva. Mulțumesc pentru comentariu, să ai un weekend perfect!

  3. foarte buna postarea! Multumesc din suflet, in primul rand pentru ca mi-ai confirmat ca folosesc doua produse extraordinare si sunt mandra de asta! Physiogel, intr-adevar, care este pentru un ten sensibil, cu predispozitie la alergii si alte-cele, plus ca poate fi folosita si pentru copii! Apoi samponul uscat, pe care abia l-am descoperit si eu, si care e ok…mai ales acum , in anotimpul rece!
    Cat despre ceaiuri, am ghimbir pus deoparte, pentru zile negre :( si am sa apelez la el la nevoie, chiar de la primele semne de raceala. Apoi ceaiul de la Carturesti…l-am pus pe wishlist! Saru’mana! Multa sanatate!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.