Când am auzit prima dată de microdermoabraziune, cineva tocmai îmi mărturisea că reușise să repare prin intermediul acestei tehnologii multe dintre problemele de ten cu care se confrunta. Dar pentru asta, fusese nevoită să petreacă ore bune în clinică, să facă slalomuri prin traficul bucureștean, la ore de maximă aglomerație, ca să ajungă de câte ori a fost nevoie.
Cine și-ar fi imaginat că, acum, toată această tehnologie salvatoare poate fi utilizată chiar acasă? Ei bine, da. Știți că spun mereu că industria de beauty e de o efervescență incredibilă; cu toate acestea, inovațiile marilor companii nu încetează să mă uimească. Este și cazul Philips VisaCare, un dispozitiv de microdermabraziune, conceput pentru a revitaliza tenul şi pentru a stimula producția de colagen şi elastină, pe care-l găsiți exclusiv la Douglas, într-un pachet special Philips.
Și da, tehnologia de microdermabraziune utilizată de VisaCare este fix cea pe care o folosesc și saloanele de înfrumusețare, doar că Philips a adaptat-o pentru ca noi s-o putem utiliza, singure și în siguranță, acasă. Și cu multă ușurință.
Uhm… Microdermoabraziune… Asta doare, nu?
E prima prejudecată, din câte am putut observa. Ei bine, nu am cum să vă conving printr-un monitor de computer că nu e așa, dar pot să încerc spunându-vă că VisaCare se bazează pe o microdermoabraziune complet non-invazivă, nedureroasă și cu un grad de toleranță adaptat chiar și celor mai sensibile și reactive tipuri de ten.
Eu sunt la începutul utilizării, însă device-ul ăsta e dintre cele care-ți schimbă viața. Recunosc că am pierdut destul de multe nopți, în ultima vreme. Și învățând, și muncind, și bucurându-mă de un moment de respiro. Dar toată treaba asta, o imunitate ceva mai scăzută, la care se adaugă faptul că fac și destul de mult cardio și transpir suficient, s-au văzut pe ten. Nu grav, dar pentru un Capricorn perfecționist, credeți-mă, e suficient :))
Philips VisaCare: ce se întâmplă exact în timpul utilizării?
Ca să o luăm în termeni „științifici”, masajul cu vid stimulează în mod intens microcirculația, iar pielea este ridicată şi întinsă delicat, în timp ce fluxul de sânge se intensifică și aduce oxigen şi substanțe nutritive la suprafață. Și știu că o să sune ca-n reclame, dar altfel nu știu cum să o formulez, pentru că eu am avut un soi de beauty revelation: după doar două utilizări, pielea e mai fină, mai curată, mai netedă, și are un aspect mai sănătos.
În următoarele 4-6 săptămâni, așa cum se recomandă, voi continua să folosesc VisaCare și o să updatez cu informații despre the ongoing process. Despre cum se utilizează, o demonstrație LIVE chiar în clipul de mai jos, pe care l-am înregistrat, cu drag, pentru voi:
Mai multe detalii găsiți aici, iar dacă aveți întrebări, mă găsiți în rubrica de comentarii, pe pagina de Facebook Macnetize sau printr-un mesaj privat.
1 comentariu