The end

În unele zile, aș vrea să scriu. Cu mult roz și cu sclipici, despre farduri pulbere, despre praf de zâne, despre gene false, care fac ochii mai veseli. Despre rujuri roșii, pentru zâmbete largi, despre mascara, nerezistent la apă, căci nimeni nu plânge, nu? Sunt zile în care mi-ar plăcea să scriu despre frumusețea care e la interior (și, nu?, cum am învățat, se vede la exterior), despre chipuri fine, despre vieți perfecte. Despre rochii ori adidași. Bine, da, aveți dreptate, mai mult despre adidași.

Dar sunt zile în care tot ce pot să fac e să postez asta:

Și să continuu să scriu nesfârșite fișe de lectură, în timp ce-mi vâjâie capul și pământ sub picioare nu mai am de prea multă vreme.
Și caut niște cizme, niște blestemate de cizme, pe care nu le găsesc de luni de zile, de parcă le-a înghițit pământul. Și caut și drumurile făcute-n ele și zăpada din iernile alea. Și pe mine. Uneori, greșim.

End of story.

© Shutterstock

17 comentarii

  1. Și mâine e o zi, Antonia! Și cred că te vei bucura de tot ceea ce meriți! :-)
    Pupici, zâmbet și soare! ♥

  2. Tot printr-un mood asemanator ma scald si eu. Hai hug, trece…m!

  3. iti trimit multe imbratisari calde si multi pupici :* …. poate poate mai trece putin….

  4. eu tot ce pot sa spun este ca te imbratisez foarte tare.
    Si ca sunt aici.

  5. :( azi s-au inecat si corabiile mele… maine sper sa tragem la mal, amandoua? :) si sa gasim si cizmele acolo.

  6. Eu te cunosc de pe blog si extrem de putin din “the real life”. De obicei stiu ca scrii recomandari de week-end si ceva de sport, chestii energizante, optimiste….”macnetizante” le zic eu in sinea mea. Adica asa te am eu in minte ( de cand faza cu servetelul salvator de la Digital Divas din…2013?). Acum am deschis acest articol si am dat scroll in sus de doua ori sa fiu sigura ca citesc pe Macnetize. Eu sper sa fii mai bine acum cand comentez si eu si deja sa mai depasesti cativa kilometri de alergat intr-o zi :).

    • Mulțumesc, Ana Maria. Așa e, sunt mai mereu veselă, dar înăuntru mai doare. Și aici, pe blog, e o bucată atât de mare din viața mea, încăt aș simți că mint prin omisiune, dacă m-aș cenzura. Sunt, până la urmă, în unele zile farduri, în altele sport, în altele… tristețe. Mulțumesc pentru gândul bun, sper și eu în acei kilometri.

  7. Pentru ca am ramas mut de admiratie pentru un copil de 8 ani…

    http://youtu.be/cpw-Eu6F3TU

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.