What’s with the world today? Sincer, nu că eu aş fi lipsită de pată, dar observ tot mai mult la cetățenii pe lângă care trec nişte obiceiuri care nu doar că nu le fac cinste, dar îi mai şi agasează pe cei din jur, care-au avut ghinionul să meargă şi ei pe lângă tine.
Târşâitul. Oh, mă imaginez Rocky Balboa, dându-le câte două după ceafă tuturor celor care NU SUNT ÎN STARE SĂ-ȘI RIDICE TĂLPILE în mers. Mi se pare incredibil: târş-târş-târş-târş-târs. Da’ pe tine nu te deranjează, dom’le? Deunăzi, mai aveam puțin şi săream la gâtul unui nene, în Kaufland. Am avut impresia că până şi gresia pe care târşâia plângea de nervi…
Mănânci pe stradă. Zău, aşa. Dacă simpla acțiune de a molfăi şi înghiți în plină stradă nu ți se pare deja prea mult, ce zici de praful şi de insectele din jur? De, uuuhm, bunul simț care ne recomandă să avem un scaun sub noi sau măcar o farfurie sub nas atunci când ne hrănim…
Fumezi pe stradă. Aici, cu toată cenuşa pe care pot să mi-o torn în cap, mă includ, pentru mulții ani de zile în care am pufăit mai ceva ca o locomotivă, pe toate străzile. Ba mai mult, era marea mea plăcere. Ceva mai urât, zău că nu există.
Încercatul deodorantelor. Say whaaaat? Da, în 2013, încă mai există persoane care fac fâs cu deodorantul în căpăcel. “Ce, cum adică să cumpăr, dacă nu ştiu cum miroase?”. Aşaaaa cevaaaa….
Vorbitul la telefon în spațiul public. Habar n-am dacă ne spune ceva în sensul ăsta Codul bunelor maniere, dar mie bunul simț îmi spune că OK, vorbeşti, dar în public e mai bine să limitezi conversația la detaliile foarte importante. Nu mă interesează câte panseluțe ți-au înflorit pe balcon, câte dungi are perna luată de la Ikea, ce nuanță de blond are aia cu care trăieşte şeful. Dacă vreau rețete de chifteluțe, caut în cartea de bucate, dacă vreau să ştiu ce culoare avea căcuță lu’ ăla mic, mi-l fac pe al meu. Really, oameni buni, aveți milă şi respect față de cei de lângă voi. Şi vorbiți mai încet, vă rog eu mult.
Kisses and hugs! Şi pace! :D
16 comentarii