Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, de Fredrik Backman

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, de Fredrik Backman

Am citit tot Backman-ul posibil, tot. Mai puțin Britt Marie a fost aici. Am terminat recent Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău. O carte frumoasă, emoționantă, care m-a lăsat cu impresia de vreau mai mult.

Nu m-a mulțumit pe de-a-ntregul personajul Britt Marie și vă mărturisesc că mi-a fost cam greu să mă apuc de citit Britt-Marie a fost aici… Nu cred, sincer, că poate exista vreun echivalent masculin pentru Ove. Dar vom vedea, încerc să-i dau o șansă.

Pentru cine e familiarizat cu Backman, nu e vreo mirare că și această carte are vreo 500 de pagini. Iar din ele aflăm povestea Elsei și a bunicii ei. Bonus, a altor personaje frumoase.

Deși nu-i preferata mea din tot ce el a scris, cu Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău m-am lăsat purtată prin magia copilei de opt ani. Mi-am revăzut bunica și mi-am reîntâlnit copilăria. Mi-am explicat câteva chestiuni existențiale și câteva adevăruri care, știți vorba ceea, ne țipă-n față. Căci ăsta e talentul lui Backman. Un sentimentalo-sensibilo-comercial, un empatico-retail-lover, un solidar cu sufletele cititorilor dar și cu sau, mai ales, cu economia.

Nu spun că nu mă las fascinată de ceea ce scrie el, doar că înțeleg că toate lucrurile au o miză. Miza lui e comercialul, dar nu uită că noi, cei care-l citim, suntem, poate, non-comerciali.

Mi-aș dori să fiu Backman, să știu să scriu, în mai bine de 500 de pagini, despre lucruri din imediata apropiere. Dar nu sunt, iar el e un geniu.

Dacă ar fi să recomand o singură carte dintre cele scrise de Backman, aceasta ar fi Un bărbat pe nume Ove. Nu e despre Ove, e despre foarte mulți dintre noi. Poate chiar despre majoritate…

Revin cu impresii despre Britt-Marie. E love-hate, am abandonat-o de câteva ori, dar nu mă las :)

Photo by Naghme Kn on Unsplash

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.