Jumătate din noiembrie s-a scurs deja, iar până la vacanța de sărbători mai e foarte puțin. Deși prefer să călătoresc vara, nici iarna nu mă lasă rece un weekend la munte sau un city break într-un oraș european. De fiecare dată, însă, am aceeași întrebare: cum îți faci bagajul pentru vacanța de iarnă?
Experiența m-a învățat că poți lua multe, într-un spațiu mic, la fel cum poți irosi ditamai geamantanele și să te trezești că nu prea ai ce să porți. De unde am tras și niște sfaturi, după cum urmează:
Ce bagaj să-mi iau?
Bagajul în sine e extrem de important. Dacă pleci două săptămâni în SUA sau dacă pleci un weekend la Brașov, e clar că nu-ți vei lua același geamantan.
Pentru ieșirile de două-trei zile, prefer gențile de mărime medie, în care pot să împachetez strictul necesar și ceva în plus. Nu am nevoie de trollere grele sau de bagaje voluminoase; pe acestea le iau cu mine în vacanțe lungi, în locuri mai îndepărtate. Pentru astfel de mici călătorii, eu am o geantă de voiaj Lamonza, dintr-o gamă nouă, numită Toro.
Deși puteam alege din gamă un troller sau un rucsac, am ales o geantă de umăr care, pe mine, una, mă duce cu gândul la Spania. E din material impermeabil, înțeleg că toate din gamă sunt, așa că, fie ploaie, fie zăpadă, nu contează.
Ce haine să-mi iau în bagaj?
Indiferent de călătorie (numai de business să nu fie, acolo e altă treabă), eu am câteva articole vestimentare cheie, pe care le pot combina foarte ușor și cu care pot crea fie ținute sport sau casual, fie ținute elegante.
O pereche de leggings grosuți sau pantaloni pană, o bluză simplă neagră și una albă, basic, o fustă dintr-un material all seasons și cu un croi ușor de combinat, o pereche de ghete Chelsea, adidașii (pe care îi folosesc, oricum, la alergat) și încă două trei piese colorate sau accesorii care să modifice ținuta și ai tot ce-ți trebuie pentru o vacanță fără overload. Da, și lenjerie, normal :)
De exemplu, cu o pereche de pantaloni negri si o bluză poți alcătui o ținută casual sau sport cu adidași și cu un hanorac, sau una chic cu ghete, un cardigan călduros și cu un colier statement.
Ce cosmetice să-mi iau în bagaj?
La capitolul cosmetice și produse de îngrijire, am un principiu: Keep it simple. De pe lista mea de voiaj nu lipsesc anticearcănul, mascara, pudra, blushul, linerul alb, eventual un eye quad sau o paletă mică, balsam de buze, cremă de față, pensetă, pilă, cremă de mâini (în general, iau cu mine Pshysiogel, e bună la orice), cotonete, pastă de dinți și periuță, gel dezinfectant pentru mâini, șervețele umede și uscate, plasturi Compeed (I love those tiny life saving thingies). Încap toate într-un pouch elegant, cu detalii argintii, pe care îl folosesc și pentru ieșirile de seara, la restaurant.
Niciodată nu plec fără: act de identitate (doooh, și carnet de șofer, să fie), ochelari de soare, chiar și iarna (ba, în special iarna), o carte, căștile pentru telefon, algocalmin (da, știu, o să mor dacă iau algocalmin) – că trece orice cu el.
Sunt trei chestii simple pe care eu încerc să le respect de fiecare dată când plec undeva. Un bagaj ușor, bine alcătuit, mă ajută mult să mă mișc liber, să am strictul necesar mereu la îndemână, să nu regret că am cărat prea multe după mine și nu le-am folosit sau că am nevoie de ceva și nu găsesc.
Sper să vă fie și vouă de folos, în cazul în care nu vă ghidați, deja, după ele, iar singura voastră problemă, când vine vorba despre vacanțe, să fie: “Eu ce destinație să aleg?”
Kisses and hugs! Și spor la găsit vacanțe, dacă nu v-ați cumpărat deja una.
Perfect photos found on © Shutterstocsk
1 comentariu