Mi-am dat seama c?, deși sunt o mare amatoare de parfumuri, nu v-am povestit niciodat? despre aromele din sertarul meu. Ca obicei de consum, tind s? am un parfum destul de mult timp. Dau doar dou?-trei pufuri și îmi e suficient. Am avut o perioad? în care am tot cump?rat, așa c? acum am ceva provizii și pot alterna aromele, dup? dispoziția pe care o am în ziua respectiv?.
Și mai am un mic secret. De fapt, e tot o obișnuinț?: îmi place s? folosesc parfumuri mai speciale, dac? ziua o cere sau dac? eu simt nevoia, pur și simplu. Altfel, aleg parfumele anonime și s? știți c? am avut și surprize pl?cute, de-a lungul vremii (niște parfumuri de la Zara, de exemplu, m-au surprins foarte pl?cut și, dac? vreți, v? povestesc).
O s? v? prezint, într-o zi, mica mea colecție (e mult spus “colecție”, cred c?-s pân? în zece parfumuri, dar pentru mine e atât de mult). pân? atunci, v? ar?t unul dintre parfumurile de care m-am reîndr?gostit zilele acestea și înc? mai pot s?-l port pentru c? nu e foarte cald afar?.
Este vorba despre Trussardi Inside, cu aroma oriental?, de mirodenii proasp?t sf?râmate, împreun? cu câteva boabe de cafea, peste care creatorul a suflat delicat petale de trandafir și flori de frezie, mireasm? de musc, tec și ambr?. E un parfum senzațional, cu un amabalaj de zile mari, simplu la exterior, dar sofisticat în interior. L-am purtat la o ținut? simpl?, la care am asortat br?ț?rile cump?rate recent.
Cred c? g?siți Trussardi Inside în orice parfumerie, online sau offline. Nu e un parfum “universal valabil”, chiar și pentru mine poate fi greu de digerat și îl folosesc doar în anumite perioade din an. Cu toate acestea, r?mâne unul dintre pereferatele mele.
Kisses, hugs și parfumuri de vis!

14 comentarii