Mi-am cumpărat rochia asta chiar când H&M a deschis primul magazin în România, cel din AFI Cotroceni, în martie 2011, dacă nu mă înșală memoria. Ei, believe it or not, vara asta e prima dată când am purtat rochia cu pricina, și asta pentru că nu mă simt foarte confortabil în chestii fără bretele. Nu știu de ce, de când am cumpărat-o, am evitat-o crezând că-mi va face probleme și că va trebui s-o trag mereu în sus.
Mă și vedeam defilînd pe Magheru și trăgînd cu sete de rochie, doar-doar n-o cădea. Ei, bine, nu e chiar așa, e destul de confortabilă, dar cam o dată pe oră are nevoie de ceva ajustări, ca să n-o pierd de pe mine. E drept, cred că am mai și slăbit puțin de când am cumpărat-o și nu mai stă fix, ca atunci.
Oricum, pentru zilele caniculare și neprotocolare, e perfectă. E și momentul când imprimeul floral e în trend și nu pot decât să mă felicit că n-am dat, așa cum mă bătea gândul vara trecută, o mare parte dintre rochiile florale pe care le am. Multe au o croială clasică, deci nu sunt demodate.
Oricum, în ultima vreme, mă bate tot mai des gândul să fac o razie generală prin dulapuri, pentru că nu prea mai înțeleg nimic din ce e acolo, sunt înghesuite și nu le mai văd pe toate, darămite să le mai și pun cap la cap fără să mă enervez. Și nu-s multe lucruri mai frustrante decât să descoperi, la început de iarnă, niște super sandale nou-nouțe, pe care nu le-ai purtat din cauză că nu le-ai găsit în dulap…
Dar să revenim. Port o rochie H&M, balerini Lefties, geantă no name, ochelari H&M. O sticlă cu apă, servețele și un zâmbet, că-i mai frumoa așa :)







16 comentarii