Uneori, când scriu pe Macnetize, apare deformația profesională de a scrie știri. Ca jurnalist, timp de vreo zece ani, am scris sute de texte. Dacă nu-mi place neapărat stilul știrilor, pe care încerc să-l evit, nu pot să spun că nu-mi place să privesc jumătatea plină a paharului. Așadar, dragile mele, să ne folosim de skill-urile de jurnalist și pentru lucruri constructive. încep printr-un interviu cu Ștefania Bulboacă, owner și designer Choices. O discuție relaxată despre colecțiile sale și despre stil. Despre ce e bine și ce e rău în cum se îmbracă româncele și despre ce nu ar trebui să lipsească din nici o garderobă. Promit să revin și cu alte interviuri.
Firește că aștept feedback-ul vostru. Pentru mine, după-amiaza petrecută în atelierul Ștefaniei face parte, alături de voi, din bucuriile pe care mi le aduce scrisul pe macnetize.com. Faptul că am avut ocazia să scotocesc prin stofele încă nelucrate, să aflu cum se vede lumea prin ochii unui designer, să savurez o cafea, în timp ce vorbim despre reguli de stil, a fost un privilegiu. Dar să trecem la interviu.
Cum a apărut The Collar?
Proiectul The Collar a venit normal, pentru că, de doi ani deja, Choices este pe piață. Ce-i drept, sunt puțini ani pentru un business în domeniul ăsta, însă am simțit nevoia de a intra și pe piața accesoriilor, în același mod și cu aceleași aspecte care au definit și definesc Choices, respectiv gulere detașabile, lucrate din materiale prețioase pe care noi le folosim în mod normal și la care ținem foarte mult și cu care atragem clientele brandului, în general.
Ca și cu brandul Choices, am încercat să facem ceva unic și diferit de ceilalți, și atunci am pus la cale acest proiect cu Aleha (Aleha Toncea, n.m.). Eu m-am dus cu propunerea către ea. Am văzut, într-una dintre expozițiile ei, că are un stil diferit de a picta și că înțelege foarte bine femeile, pentru că pictează preponderent tipologii feminine. Și mi s-a părut că ar fi o super-colaborare. I-am propus și a acceptat din momentul zero. Nu am stat pe gânduri mult și am început să facem prototipurile.
Colecția The Collar conține gulere detașabile, din mătase naturală. Am ținut foarte mult să brodăm eticheta. Aici a fost o nevoie din punct de vedere al confortului, o nevoie pe care am observat-o pentru că am făcut prototipuri.
Practic, “coceam” proiectul cu vreo trei luni de zile îninte de lansare, timp în care am făcut diverse modele, dimensiuni, forme. Iar purtându-le efectiv, am hotărât să facem și pasul ăsta.
Cum ai caracteriza colecția The Collar și cum se diferențiază pe piața românească?
Am vrut să încorporăm cât mai mult din aspectele pe care le promovăm cu Choices: unicitatea, avem zonă de gulere deja realizate. Pot exista două piese la fel, dar ele nu vor fi niciodată la fel. Temele pot fi aceleași, poate chiar și paleta cromatică, însă încercăm să oferim fiecărei cliente posibilitatea de a se simți unică, adică exact așa cum este.
în general, cu brandul Choices, am colaborat cu Eli Roman (Realitatea TV), este o fidelă purtătoare a ținutelor noastre, pentru că se potrivesc bine tipologiei brandului. Pe de altă parte, și partenera mea în acest proiect a venit cu noi figuri și atunci am adăugat contactelor noastre și clientelei noastre fidele plusvaloare cu acest proiect.
Secretul a venit din munca făcută din punctul zero. Am plecat cu un plan bine pus la punct, dar până în momentul în care nu te apuci de businessul respectiv și nu intri în contact cu clientela ta, nu prea poți să-ți așezi pe hârtie totul cum ți-ai dori, clienții sunt cei care îți fac businessul. Și atunci, am căutat să e diferențiem din punctul zero cu Choices și, ulterior, și cu The Collar.
Asta pentru că, pe piața accesoriilor, gulerele sunt deja la foarte mare căutare, însă sunt cât de cât o zonă restrânsă ca diversitate.
în România, ai nevoie de foarte mulți bani ca să te îmbraci bine? Sau nu știm să ne alegem piesele-cheie? De ce să facă o investiție într-un material fin, care să treacă testul anilor?
Foarte mulți pe prețurile crescute și foarte mari, pentru a-ți asigura câteva piese cheie pe care să le folosești. Versatile, cum spuneai, sunt foarte multe produse și de zona de mediu. Pe de o parte, sunt puse în lumină foarte mult brandurile foarte cunoscute, designeri internaționali.
Punctul de plecare a fost și acesta, pentru că am descoperit nișa hainelor de business, aproape inexistentă pe partea de custom made, și atunci am vrut să oferim tocmai clientelei care nu are neapărat buget cât să-și cumpere o piesă de designer, dar nu-și dorește nici o piesă de retail, pe care să o poarte de câteva ori. Ba mai mult, să se întâlnească și cu prietena la birou, și aceasta să aibă același sacou. Noi venim cu alternativa, atât din punct de vedere al prețului, dar și mai important, al satisfacției clientului.
Ce crezi că e important în relația cu clientele? Care e abordarea Choices?
Discutăm mult, chiar și ore întregi, cu clientele noastre, plecînd de la piesele cheie din garderobă, la piesele pe care clienta și le dorește. Probăm foarte mult tot ceea ce se găsește în atelier, din toate cele cinci colecții. Sunt ceva hăinuțe și, chiar dacă durează mult, încurajez probatul.
Dacă vă doriți, nu trebuie decât să sunați. Ștefania spune că adresa ei de e-mail e verificată constant, în fiecare zi, pagina de Facebook e activă, și puteți vizualiza colecțiile, iar telefonul ei vă stă mereu la dispoziție.
Găsim mixuri de croieli, de materiale, care să ne permită să adaptăm prețul. încercăm să oferim încredere clientei care ne calcă pragul, nu suntem scorțoși. O clientă care este nehotărâtă trebuie ajutată și, deci, conversațiile se pot întinde și pe mai multe ore sau întâlniri.
Important pentru noi este ca cea care ne calcă pragul să plece mulțumită, satisfăcută de algere, indiferent că este vorba despre un deux-pieces de 400 euro ori despre o rochie de cocktail, în jur de 160-200 euro. Sau chiar despre o rochie de seară sau despre o rochie de mireasă, pentru că ne-am extins activitatea și în zona asta. Tocmai pentru că avem discuțiile acestea foarte lungi și amănunțite, am primit feedback în sensul de a crea și așa ceva. în categoria “Other choices”, avem și rochițe de mireasă mai deosebite, sunt puse pe site.
Cum se încadrează în acest peisaj hainele și accesoriile Choices? Cum ai defini clienta ideală?
Gulerul The Collar ar merge în zona de business mai versatilă. Nu, gulerul nu merge la orice, la fel cum nu poți asorta un colier de diamante la un tricou, deși moda de azi contrazice.
Sunt realizate pentru femeia Choices, în primul rând, pentru că am urmărit tot caracterul unic. Femeia Choices e unică, puternică, încrezătoare în propriile forțe, elegantă, educată. Practic, este tipologia feminină pe care noi o așteptam odată ce am deschis acest business. Am fost foarte surprinși, pentru că ne-au bătut la ușă exact clienții pe care îi așteptam.
Gulerele sunt din tafta de mătase naturală. Pe acestă fațetă e pictat manual imprimeul. La interior, eticheta e brodată și e mult mai confortabilă la purtat. Gulerele nu le-am făcut neapărat ca să fie asortate hainelor noastre.
Tu cum le-ai asorta?
Cel mai bine îl văd așa cum mă simt bine. în videoul de prezentare, am folosit o cămașă albă, simplă. Eu asortez gulerul la aproape orice. La bluzele casual, smart casual, cămășilor care nu au un guler rigid, tricouri, bluze, rochițe. în februarie, am purtat un prototip, la o rochiță simplă, neagră, și mi-am dat seama că a fost de mare efect. Eu nu prea port accesorii, și faptul că se integrează în garderobă mă ajută. Gulerele au toate același preț, deși sunt diferite ca formă și mărime. Costă 250 lei.
Inspirația… Materialele au fost un punct de plecare pentru două dintre colecții. Toamnă – Iarnă 2012 – am folosit mult catifeaua și a ieșit cum îmi doream. La fel s-a întâmplat și cu Primăvară – Vară 2013, mi-am dorit să folosesc jerseul.
Cum ar trebui să privim trendurile în relația cu modul în care ne alegem hainele?
Am observat, adeseori, persoane publice cu buget mare care aleg tot ceea ce e în trend. Aici, poate, e și vina stiliștilor. Dacă nu, cu atât mai grav. Dacă tot cheltuiești, măcar să o faci cu cap. Important e să-ți pui corpul în valoare, iar acesta ar trebui să fie punctul de plecare în achiziția oricărei piese vestimentare. Și materialul trebuie să fie unul de calitate, dar să alegi doar ceea ce este la modă este un minus.
Există femei de top care se îmbracă neglijent. Fie firma mare sau mică, odată ce ocupi o funcție, de la director executiv în sus, imaginea e și mai importantă. E bine să investească într-un deux-pieces croit pe corpul lor.
Ce crezi că nu ar trebui să lipsească din garderoba unei fashioniste?
Cred că sacoul e cea mai bună investiție.
Ce nu ai mai vrea să vezi pe o femeie?
Sunt multe lucruri care mă frapează, de multe ori, când merg pe stradă. Pe primul loc însă, sunt acei pantaloni turcești, cu turul la genunchi, chiar și pe vedetele pop/rap/rock.
în orice facem, investim aceeași pasiune. Fie îți cumperi numai lucruri ieftine, iar satisfacția e pe moment, apoi le dai sau le arunci, fie îți cumperi o piesă solidă în garderobă. Dacă îți cunoști stilul de viață, de a te îmbrăca, faci alegeri utile și lucrezi la imaginea ta. în timp, se amortizează investiția. De aceea dai bani mai mulți pe o mașină mai scumpă.
Din toamnă, vom avea niște parteneriate cu provideri tot din zona serviciilor, de exemplu, pantofi pe comandă, marochinărie, servicii de înfrumusețare. încercăm să facem un fel de concept store, deși e mult spus. Este, de fapt, dorința lor de a se îndrepta către diverse servicii: odată ce ne calcă pragul și văd ceea ce facem, evident că vin cu un buget și discutăm. Nu avem de discounturi de 80%, cum se întâmplă în retail, dar suntem deschiși discuțiilor, conversațiilor și pe marginea bugetului, și pe zona de servicii suplimentare, pe care ele le caută și pe care așteaptă să le recomandăm.
[Sursa foto cover, Foto: Ștefania Bulboacă via Facebook]Â







2 comentarii