Ordine în dulapuri. Multă ordine. Mă gândeam, tot scoțând și aranjând, că dulapurile sunt ca viața, așa. Al meu, cel puțin. Aduni, aduni, mai cumperi, mai primești, întotdeauna hainele cele noi reușesc să stea deasupra, deși “deasupra” ăsta ar trebui să fie apanajul celor vechi, bătrâne, care au trecut prin atâtea cu tine. Le pui frumos unele peste altele, iar dacă ești ca mine, ajungi să strângi prea multe.
O vreme, le dai, le faci pachețele, le duci într-o altă viață, cu alte iubiri, zâmbete, cafele vărsate pe cămașa albă chiar în dimineața interviului. Le dăruiești și, odată cu ele, dai o mică, foarte mică parte din tine.
“Rămâi cu mine, la Magic FM, radioul lui Moș Crăciun” se aude în fundal. Ajută mult. Muzica e bună, e cea care spală aerul. Da, și aerul se mai spală uneori :)
Cu anii însă, îți vine tot mai greu să le dai. E ca un blocaj mental. Nu poți și basta. Puloverul ăla negru de angora a fost cu tine, pe pielea ta, pe transpirația ta, pe respirația ta, în timp ce umerii tăi se făceau mici, se încovoiau într-unul dintre cele mai grele momente ale vieții tale. Și nu-l dai. Poate tocmai pentru că poartă în el ceva.
În goana noastră după mai mult, mai bine, mai frumos, mai fit, mai pe placul nostru, pierdem tocmai bucuria simplității.
Și ne trezim că avem accesorii care mai de care, bluze, fuste, pulovere inutile și că ne lipsesc fix piesele de bază. Că n-avem o cămașă albă, un jeans clasic, un stiletto nude, dar avem fuste umflate, jeans care mai de care, pantofi și ghete în toate variantele, mai puțin în cele de care avem nevoie.
În dulapuri, ca-n viață. Tu, față-n față cu tine.
“Do they know it’s Christmas?” se aude în fundal, din radioul de pe raftul roșu…
12 comentarii