E o perioadă foarte aglomerată ÅŸi foarte stresantă pentru mine ÅŸi, din păcate mă număr printre aceia cărora oboseala are prostul obicei de a le zgudui imunitatea. Din fericire, am reuÅŸit să nu răcesc, însă m-am pricopsit cu niÅŸte “frumuseÈ›i” de coÅŸuri, cu care nu am mai avut de-a face de ani buni, de când cu autovaccinul de la Cantacuzino.
Aşa că aveam nevoie de ceva rapid, care să-mi permită să şi aplic imediat o cremă de zi şi un pic de pudră. Şi am descoperit un produs pe care acum îl port mereu cu mine. E mic, compact, uşor de folosit, iar pe mine mă ajută să țin sub control micile, dar atât de nesuferitele coşuri. Este vorba despre URGO Spot. Imediat vă povestesc.
Ce e URGO SPOT?
E o treabă care-mi place foarte mult pentru că se aplică foarte uÅŸor ÅŸi nu se vede. Să vă explic. Urgo Filmogel e un pansament lichid, care, odată aplicat, accelerează dispariÈ›ia coÅŸului, purifică, luptă împotriva riscului apariÈ›iei semnelor ÅŸi, în plus, poÈ›i să aplici machiajul peste el fără nici o problemă ÅŸi fără să se observe nimic. E primul “scut” invizibil care accelerează dispariÈ›ia coÈ™urilor. E invizibil, adică transparent, ceea ce îl face prietenul meu, pentru că, mai ales acum, când sunt pe fugă ÅŸi nu vreau să stau ore în ÅŸir ÅŸi să aplic tot felul de măşti, produse, creme ÅŸi cremuÈ›e, produsul ăsta mi se pare ideal.

Esențele tari se țin în recipiente mici
Recipientul e ÅŸi el foarte ÅŸmecher ÅŸi îl face extrem de uÅŸor de purtat pretutindeni, indiferent cât de mică este poÅŸeta: are forma unui stilou, ceea ce permite o aplicare foarte precisă ÅŸi exact în dozajul potrivit, având în vedere că se acÈ›ionează prin rotire. Se aplică acolo unde observăm “inamicul” ÅŸi se lasă să acÈ›ioneze, iar dacă e nevoie se poate îndepărta cu apă. Eu, una, îl las să acÈ›ioneze ÅŸi îl îndepărtez seara, la demachiere. ÃŽn compoziÈ›ie are, printre altele,  glicerină ÅŸi acid salicilic.
Iar pentru momentele acelea în care simți că acel coş de pe nas nu ține cont de întâlnirea ta romantică sau de rochia ta de seară pe care ai cheltuit trei salarii ca să fii cea mai frumoasă de la petrecere, atunci trebuie să ştii că produsul se poate aplica şi peste pudră, chiar în momentul in care coşul e pe cale să apară şi să-ți strice momentul. :)
Totuşi, e recomandat să nu îl aplici de mai mult de şase ori pe zi, să ai grijă dacă eşti alergică la vreunul dintre ingrediente şi se poate folosi până la 14 zile.
Personal, cum vara are deja porniri caniculare, iar praful, transpirația, stresul ne pot “popula†tenul cu musafiri din ăştia deloc plăcuți, produsul mi se pare extrem de util. Dacă îl încercați, dați-mi de veste despre cum vi s-a părut.