De prea multe ori, wishlist-ul meu ia forma unor dorințe pe care nici un magazin de cosmetice, nici o piesă cool din cea mai nouă colecție de îmbrăcăminte, nici un parfum exclusivist și nici măcar vreo geantă mult visată nu le pot îndeplini. Nu, nici măcar ACEA geantă, la care o să visez pân’o să mor.

Nu. De prea multe ori, lista mea de dorințe ia forme fără formă; sunt fapte, stări, sentimente pe care le caut în ochi, în mâini, în pietre și-n gări. În clinchete de tramvai și-n stele albastre, roșii, verzi și iar albastre, izvorâte dintr-o jucărie de pe noptieră.

Dorințele mele-s imposibil de atins, e un wishlist niciodată a putea fi pus sub brad ori dat în dar aniversar. Sunt drum în vârf de munte, pe-o stâncă unde aștepți dorințe ce nu se vor îndeplini vreodată.

Sunt cafele și floricele, niciodată la fel. Cafeaua, da, e întotdeauna la fel. Decaf Grande Mocha non-fat non-whip-cream. Dorințele mele sunt, uneori, mulți sori. Răsar simultan doar ca să apună separat.

Dorințele mele-s copiii întregi, oameni lipsiți de răutăți gratuite, bătrâni fără de picioare plesnite de povara anilor. Mame fără boli incurabile, liniște; în loc de răutate.

Dorințele mele-s… Dorințele mele, dorințele noastre sunt acolo ca să mă facă mai bună, ca să ne facă mai buni.

Chiar dacă, uneori, adeseori, asta înseamnă să suferim. Căci, dacă nu ar fi, nu s-ar povesti, nu?