Stau mai mult la soare. Nu exagerez, însă măcar o zi la două sătpămâni, las soarele să aibă grijă de mine. Unul dintre avantajele alergatului în aer liber a fost că am apucat să mă bronzez la soarele de aprilie-mai, cel mai bun, mai blând şi mai frumos din câți sori există, aşa că, după vreo două zile disparate pe la piscină, când bronzul s-a potențat, s-a fixat, au început fetele să mă întrebe eu la ce solar merg :))
So, fuguța, loțiunea protectoare, papuceii de plajă, prosopelul, o carte bună sau gânduri de pus în ordine, şi la soare cu voi! Şi dacă nu mă credeți, ei bine, studiile au demonstrat că există o legătură directă între soare şi fericire, via vitamina D.

Mă bucur mai mult de fructe ÅŸi de legume. Sunt mare consumatoare de verdeÈ›uri, de fructe care mai de care. Sunt singurele alimente la care nu-mi impun limite ÅŸi mănânc exact cât am nevoie, cât îmi cere organismul. N-o să mă auziÈ›i niciodată că întreb: “Vai, dar mănânci toÈ›i strugurii ăia?”.
Really, I do’t give a damn despre câte calorii sau zaharuri au. Sunt buni, naturali (mă rog, pe cât se poate), îmi fac bine, aÅŸa că nu mă interesează caloriile din ei. Da, vara e sezonul în care mă destrăbălez cu roÅŸii, vintete, struguri, pepeni, caise ÅŸi câte ÅŸi mai câte.
Totul e mult mai relaxat, mai lejer. În ciuda împuțiciunii din Bucureşti, cel mai urât oraş din lume, cred, lumea pare o idee mai relaxată, mai calmă, mai dispusă la concesii. Posibilitățile de relaxare sunt mai multe, mai ieftine. Poți alege o terasă, din zecile care împânzesc oraşul (iar unele chiar meriă încercate) sau să te plimbi chiar şi prin Centrul Vechi, pe-nserat, aşa.
ÃŽn fine, nu că iubesc vara, sunt o fanatică a ei ÅŸi chiar dacă, în ultimii doi ani, căldurile foarte mari m-au mai făcut să mai suspin, în treacăt, câte un “Ce cald e!”, n-aÅŸ da pe nimic în lume canicula asta.
Åži da, o fi început de august, oi încerca eu să mă menÈ›in optimistă, dar nu ÅŸtiu dacă simÈ›iÈ›i, e-n aer… Vara asta cam e pe sfârÅŸite.
Kisses and hugs!



8 comentarii