Deci, e clar pentru toată lumea că titlul meu rimează, da? Bun, acum să trecem şi la chestiunile importante. Cum ar fi acelea în care eu vă vorbesc, pe scurtuțelea, aşa, despre trei produse La Roche-Posay folosite, gătate şi îndrăgite.
La Roche-Posay Cleansing Micellar Foaming Water
La Roche-Posay Cleansing Micellar Foaming Water e o soluție de curățare destinată tenului sensibil cu care şi eu, şi mama mea ne-am înțeles de minune. La apăsarea pompiței, apa micelară se transformă într-o spumă densă, care îndepărtează eficient machiajul. Mi se pare o alternativă foarte bună la soluțiile micelare obişnuite, mai ales atunci când îți doreşti o curățare ceva mai în profunzime.
Apa termală La Roche-Posay
Despre apa termală La Roche-Posay nu am foarte multe de spus, doar că eu caut mereu să am una la îndemână. Cea de la LRP mi se pare foarte potrivită pentru după epilat; am observat că, dacă o pulverizez imediat după, nu mai fac acea iritație, acele bubițe roşiatice (ele trec de la sine cam în 24 ore sau peste noapte, însă dacă aplic apă termală, nu mai apar).
La Roche-Posay Lipikar Baume
Nu în ultimul rând, Lipikar Baume e unul dintre alianții mei de nădejde, fie iarnă, fie vară. E un balsam relipidant, e potrivit pentru toate tipurile de piele și în cazul meu, ori de câte ori l-am folosit, mi-a calmat micile probleme de piele precum iritații sau mâncărimi.
Așadar, aceste trei produse La Roche-Posay sunt printre favoritele mele, produse pe car ele folosesc de ani de zile și la care nu mă gândesc să renunț. Never ever.
În plus, La Roche-Posay e unul dintre brandurile de care îmi place foarte mult pentur modul în care comunică. Ei au constant campanii în cadrul cărora puteți testa produsele și afla ce vi se potrivește cel mai bine.
Eu mă întorc acum la primăvaro-iarna de afară, am ceva drumuri de făcut și marea mea dilemă e: eu cu ce mă încalț, că barcă nu am…