În magazinele Koton tronează afișe cu “Cumperi trei produse la reducere, plătești două”. Eu am cumpărat câte ceva, atentă și nu prea să mă încadrez în respectiva promoție. OK, OK, 20 lei nu reprezintă o avere, dar dacă pot să beau o cafea de ei, aș prefera. Dar ce zic eu de cafea aici. Mai bine luați-vă una lângă voi și haideți să vă povestesc cum mi-am luat țeapă la Koton.

Doar că, surpriză: la casă, domnișoara m-a informat, senină, ca și când aș fi fost prima clientă cu trei articole la promoție, că nu are cum să reducă ceva, pentru că, deși reduse, cu etichetă roșie, cu tot tacâmul,  articolele mele sunt din colecția nouă. WTF…

“Uitați, și îmi arată undeva, mic de tot, pe etichetă, “Aici. codul produsului începe cu K9, asta înseamnă colecția nouă.” Deși eu am citit afișele alea și nu precizau nimic de colecții noi sau vechi, ci doar de articolele aflate la promoție. Și era evident că ce aveam eu era la promoție, întrucât toate avea ditamai eticheta roșie cu vechiul preț și cu noul preț.

Nu era vorba decât de 20 lei, atât făcea produsul meu cel mai ieftin, dar mi s-a părut urât față de clienți, mai ales că întreaga populație de sex feminin din magazin se auzea exclamând, când și când, câte o chestie de genul: “Uite, dacă luăm trei, plătim două.” Și lesne vă imaginați că, odată ajunsă la casa de marcat, triumfătoare după o coadă măricică, nici o femeie nu mai are chef să lase acolo ce a cumpărat, pe motiv că a fost… țepuită.

Am scris cîțiva ani pe media și comunicare, am lucrat în PR, există practici și practici, însă nu e deloc OK ca pe afișele principale să nu ai steluța în colț și să te trezești la casă că ai de plătit mai mult, indiferent cât de mai mult. Cu un simplu “Promoție valabilă doar pentru articolele din colecția primăvară-vară” s-ar fi putut rezolva elegant totul. Iar eu, ca mulți alți clienți, n-aș fi rămas cu un gust amar, ci doar cu o senzație plăcută.

Dar mai avem mult până departe. Foarte mult. Da, știu, o să mă întrebați de ce nu am sunat la ANPC, de ce nu am făcut reclamație, de ce nu aia, de ce nu aialaltă. Pentru că, sinceră să fiu, mi-a ajuns până peste cap să mă străduiesc mereu să fac să fie bine și nimic să nu se schimbe în jurul meu. Da, cred că se cheamă renunțare.

Și o să mă întrebați, legitim, de altfel: “Păi, de ce ai mai scris despre asta pe blog?” Din simpla dorința de a informa, de a vă transmite vouă, care mă citiți, informația.

Gata, noi să fim sănătoși, că la magazinul cu speranță s-a închis de multă vreme.