Şi minunile mor

Îl cheamă Victor şi are cei mai albaştri ochi din lume. De marginea patului, are legată o sfoară, dintr-un pansament, de care se ține când vrea să se ridice. Se ridică pentru a vedea şi altceva decât albul tavanului, un alb care geme de durerea strânsă în zeci de zile şi de nopți, din zeci de suflete convalescente, din scursorile şi udorile a zeci de ochi, de corpuri operate.

Îl cheamă Victor şi stă în patul din dreapta. Are o pijama cu dungi şi, ani la rând, a donat banii câştigați, i-a dăruit celor care aveau mai multă nevoie de ei. Asta deşi locuia încă în casă cu mama şi cu fratele său.

Oamenii vin, se operează şi pleacă. Mănâncă supă, apoi au voie iaurt şi brânză de vaci. Rabdă mirosul de spital pentru că ştiu că, în scurt timp, vor merge acasă, alături de familiile lor.

Şi Victor rabdă. Vrea şi el acasă, lângă fratele lui. Şi se visează iarăşi roşu-n obraji şi albastru-n ochi. Albastrul acela sănătos, nu ăsta, de ochi de spital. De la albul tavanului se deschide parcă până şi albastrul ochilor. Pielea îi e transparentă. Aşteaptă cuminte operația.

Îl cheamă Victor şi cățeluşa lui îl aşteaptă acasă. Cică plânge după el, aşa i-a spus fratele lui.

Afară e soare şi a tot fost în săptămâna care a trecut. Oamenii vin şi pleacă din spitalul ce pare, de multe ori, o gară în care opreşte, din zece în zece minute, câte un tren personal.

***

Îl chema Victor şi avea cei mai frumoşi ochi albaştri. Acum, a rămas doar sfoara aceea, confecționată dintr-un pansament. Sfoara şi o sticlă cu apă, plină pe jumătate. Jumătate a băut-o înainte de a muri.

Victor a murit. Nu de cancer, deşi l-au deschis şi l-au închis la loc, căci ficatul era plin de metastaze. La nici 24 de ore de la cruntul diagnostic – metastaze – Victor îmi promitea că o să se facă bine, că o să chefuim împreună. Victor a murit de inimă amară. La o zi după încercarea de operație, inima lui s-a oprit.

Era o inimă prea bună pentru lumea asta.

Am fost o norocoasă că l-am cunoscut. Vctor este unul dintre acei oameni care-ți modifică esențial viața, deşi adunate, minutele petrecute cu el n-au depăşit nici măcar durata operației lui.

Undeva, în cer, cineva coase un goblen.

Victor e doar unul dintre îngerii cu care ne e dat să ne întâlnim pentru un miliard de motive.

Nu pot decât să-i mulțumesc.

4 comentarii

  1. Mult prea trist si dureros…In fata mortii, cuvintele isi pierd rostul…

  2. Condoleanțe sincere. Știu prin ce treci, cuvintele sunt de prisos. Durerea nu o să se șteargă niciodată, dar o să fie compensată de satisfacția de a fi cunoascut astfel de persoane.

    • Mulțumesc, mulțumesc pentru gândurile frumoase şi bune. Nu ştiu de ce, sper să mi se pară, dar parcă sunt înconjurată tot mai mult de invidie şi de răutate. şi da, cred că poate părea ciudat pentru unii faptul că am scris despre asta pe blog. Yet again e un blog, blogul meu, iar aici scriu lucrurile care mă bucură laolaltă cu acelea care mă întristează; ele toate sunt lucrurile care mă definesc, care mă alcătuiesc. Cu ele, sunt întreagă şi poate părea ciudat că le scriu aici pe toate, dar cred că e tocmai ideea pentru care m-am îndrăgostit de ideea de blog. Cât despre astfel de pierderi, ele sunt, de fapt, mari câştiguri. Dureroase, dar esențiale în treaba asta numită viață.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.