Locul care mi-a schimbat viața

Da, există oameni care ne schimbă viața, există lucruri care ne schimbă viața și există locuri care ne schimbă viața. Uneori, sunt orașe frumoase, precum Barcelona sau Parisul, alteori sunt oaze de liniște, în case bătrânești, la 20 kilometri de București. Iar, uneori, sunt chiar vizavi de tine, doar că nu le vezi multă vreme.

În urmă cu 10 ani, dacă ai fi venit la mine și mi-ai fi spus că o să ajung să merg zilnic la sport, că o să-mi placă atât de mult încât atunci când nu reușesc să ajung nu-s eu, aș fi râs. Mult. În hohote. Multe hohote.

Acum, după multe căutări, după vreo 20 kilograme în minus, după un corp pe care încerc să-l mențin cât se poate de fit și după nenumărate discuții cu cei din jurul meu care ar vrea să se apuce de sport, dar nu găsesc un loc în care să se simtă motivați, care să-i facă să nu abandoneze, îmi dau seama cât de important e locul în care mergi să faci sport, cât de mult contează sala de sport în ecuația asta a obișnuinței cu mișcarea.

Pentru că am fost întrebată de mai multe ori unde merg la sală, vă spun acum, aici. După multe căutări, în urmă cu niște ani, am găsit sala a cărei clientă sunt și acum. Din copilul cu niscaiva probleme cu picioarele, dintr-o mine cu numeroase probleme cu spatele, la Saria am reușit nu doar să devin și să mă mențin în formă, ci să învăț să-mi ascult corpul, să mă las complet pe mâna instructorilor.

Omul sfințește locul” e o zicală care, în cazul unei săli de fitness și aerobic, e de înmulțit cu o mie. Contează enorm instructorii și, chiar dacă, de-a lungul vremii, am pășit în săli ce păreau, poate, mai “de fițe”, am renunțat la ele, pentru că nu am simțit că lucrez cum ar trebui, pentru că nu am găsit aceeași motiviație ca în cazul Saria.

Poate sunt subiectivă, nu neg. Pentru mine, Saria nu mai e de mult doar o sală de fitness și aerobic. Saria mi-a devenit, cumva, o a doua casă, e locul în care din mine am reușit să scot versiunea îmbunătățită a mea. E locul în care, indiferent că am făcut aerobic, step aerobic, tae-bo, zumba, pilates, yogilates, body attack, ori vreun program în sala de fitness, am simțit că direcția e una singură: spre mai bine.

E locul în care, în sala de fitness, nu m-am simțit aiurea printre atâția băieți, așa cum se întâmplă în atâtea alte săli. Nope. Am primit mereu sfaturi, recomandări, răspuns la întrebări de la cei doi instructori de fitness de aici și de la instructoarele de aerobic.

These people can do magic, vă spun. Știu persoane care vin din Drumul Taberei aici, știu persoane care se îngrozesc la gândul că, la un moment dat, de s-ar muta din România, n-ar mai avea acces la sala asta.

Da, sunt aproape patru ani de când merg aici. În fiecare zi cu și mai multă plăcere. Sunt aproape patru ani de când ies, aproape zilnic, pe ușa Saria Club, mai încărcată, mai plină de energie, mai liniștită, mai sănătoasă.

La Saria mi-am petrecut mii de ore. Și fiecare dintre orele astea a fost specială. Mi-ar plăcea să ne întâlnim, cândva, aici. Să povestim despre nutriție, despre sport, despre viață sănătoasă. Să vă transmit dependența asta a mea de mișcare, de sănătate, de sala asta cu oameni pricepuți și pasionați de ce fac.

LATER EDIT: Imaginea de pe prima pagină (şi de pe Facebook) e de la Convenția Internațională de Fitness, de weekend-ul care tocmai a trecut.

5 comentarii

  1. Asa, e foarte important locul unde mergi si persoanele care il frecventeaza, de asemenea…Ai spus foarte bine totul.

    Te pup

    • E esențial, mai ales că în treburi din astea ai mare nevoie de ceva care să te țină hooked, măcar în primele luni. Diupă aia, e atât de frumoasă toată treaba cu sportul, că eu cred că o port în sânge de-acum :D Te pup și eu!

  2. Interesanta recomandarea, nu stiam de sala asta, dar din poza ta de pe Facebook pare tare aglomerat :(

    • Cum ziceam și în later edit, e doar o foto generică aceea, nu mi-a dat prin cap să pun de la ei, mai ales că e un text din acelea de suflet, scris de drag. La Saria, ala e spațioasă și primitoare, cu instructori foarte buni. Te aștept cu drag, dacă ai chef într-o zi. Pupici!

  3. Am citit cu drag acest articol pentru ca si eu am inceput de o luna intens cu sportul (2ore/zi) pentru ca trebuie sa dau jos cel putin 10 kg.. M-am bucurat cand am vazut sa ai reusit sa scapi de 20 kg.. banuiesc ca si cu ceva regim alimentar, apoi la aceiasi conventie a fost si antrenoarea mea =D si.. da.. conteaza locul si oamenii!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.