Bună! Eu sunt Antonia și sunt dependentă de mișcare și de un stil de viață sănătos. Bun, ați putea spune, dar asta știți deja. Să mănânc sănătos și să mă mișc zilnic reprezintă pentru mine priorități pe care încerc să le gestionez și în perioade foarte aglomerate.
Cu toate astea, mi se mai întâmplă să vreau mai mult. Sunt, de exemplu, perioade în care fac mișcare, dar nu atât cât mi-aș dori. Ajung o oră la aerobic, dar pentru că am multe de făcut, fug apoi și mă instalez la birou, în loc să ies să mă plimb o oră și să mă mișc și mai mult, așa cum mi-ar plăcea.
Ce faci când vrei mai mult și corpul tău se împotrivește?
Hai s-o recunoaștem: toți avem momente în care, chiar dacă facem ce putem, vrem și mai mult de la noi. Așa și cu corpul nostru. Poate că sunt două kilograme încăpățănate, cărora le place atât de mult cu noi, că nu vor să plece. Poate că e o zonă unde progresele se lasă așteptate prea mult, vacanța e pe-aici și tu vrei rezultate… ieri :)
Sau poate că, pur și simplu, vrei să încerci și să faci tot ce îți stă în putință, la un moment dat, așa că, pe lângă sport și alimentație corectă, te îndrepți către tratamente de beauty.
Pe lângă masaj, pe care l-am încercat și care, dacă e constant, poate avea rezultate frumoase, trebuie să recunosc că nu am testat extrem de multe. În primul rând, am o doză mare de scepticism atunci când vine vorba de rezultate “nemuncite”, pentru care nu am transpirat, de exemplu.
În al doilea rând, parcă aveam o jenă, o reținere mare să merg acolo unde merg vedetele. Că s-ar putea să fie scump, că o să mă simt nu știu cum, că o fi, că o păți, asta deși mă consider lipsită de prejudecăți.
Enter Salon Noblezza Dorobanți :D
Ei bine, vara aceasta am făcut o descoperire. Da, una de beauty, dar nu doar de beauty. Am ajuns, printr-o întâmplare fericită, la Noblezza. Sigur știți clinica dacă sunteți din București, e imposibil să nu fi trecut pe lângă ea, mai ales că e în Dorobanți, pe Puțul lui Zamfir, dar și pentru că e una dintre cele mai vechi de la noi. Am testat câteva dintre serviciile lor – Crio Cooltech și Criosauna, despre care vă voi povesti separat.
Ce m-a impresionat, însă, e povestea minunată a locului și oamenii din spatele businessului. De prima dată când am intrat acolo, m-am simțit ca acasă. Elena, cea care m-a preluat și mi-a explicat ce urmează să facem și în ce constau tratamentele respective, e un dicționar medical ambulant, are o mulțime de cunoștințe în domeniu, e foarte pasionată de ceea ce face.
Și la fel ca ea sunt și ceilalți de aici, cei care au pornit, acum niște mulți ani, Noblezza și a căror strădanie se vede în atmosfera din locul ăla.
Prejudecățile: hai să scăpăm de ele
Și mai e o treabă: am văzut că, asemeni mie, sunt foarte mulți cei care cad în păcatul în care am căzut eu, acela de a nu merge într-un loc pentru că am avut impresia că acolo merg doar vedetele sau oamenii de o condiție socială superioară.
Serios, dincolo de faptul că da, de fiecare dată când am mers acolo am dat nas în nas cu câte o vedetă (și i-am zărit pe Teo Trandafir și pe Bursucul, pe Valentina Pelinel și pe Adelina Pestrițu), n-am mai găsit și altceva care să îndreptățească prejudecata asta.
Cât despre prețuri, acestea sunt cât se poate de normale pentru calitatea serviciilor. Dar promit că vă povestesc mai multe când o să vă spun și cum au decurs sedințele mele de Crio Cooltech și de Criosauna.
Pe aceasta din urmă muream de nerăbadare să o încerc, sunt ani de zile de când citisem că există prin Cluj.
Și am încercat-o. Și sunt dependentă :) Dar despre asta, next time.
Kisses and hugs, să aveți o zi minunată!
3 comentarii