Review Lifecare Biotissima Lifting Serum și Face Serum

Review Lifecare Biotissima Lifting Serum și Face Serum

De aproape trei săptămâni, în rutina mea de îngrijire au apărut aceste două produse: Lifecare Biotissima Lifting Serum și Face Serum. Cum sunt ele diferite față de alte produse, ce efecte au și dacă merită să le achiziționați sau nu vă spun în cele ce urmează.

Vă spun mai pe scurt, pentru că e foarte probabil să revin cu un alt text despre ele pentru că, din punctul meu de vedere, folosite în tandem, sunt foarte eficiente. Dar să detaliez.

Consistența e fantastică, foarte fluidă, ambele se absorb rapid în piele, ceea ce ne permite să ne machiem mult mai repede apoi. O idee mai rapid se absoarbe Face Serum, a cărui consistență e și o idee mai cremoasă decât a Lifting Serum. Printre efecte le imediate ale Biotissima Face Serum aș enumera hidratarea și aspectul mai luminos al tenului.

Cam la câteva zile de când am început să-l folosesc, am început să observ că par mai odihnită (deși, culmea, sunt mult mai obosită și mai nedormită…). Ridulețul meu de pe frunte, pe care mă fac că-l ignor, dar nu-mi iese, părea mai hidratat, mai umplut, mai puțin riduleț, ca să zic așa. Încă sunt curioasă de efectele după folosirea pe termen ceva mai îndelungat, tocmai de aceea vă spuneam că aș reveni și cu un al doilea review.

Folosesc serumurile atât dimineața, cât și seara, mereu după curățarea tenului, înainte de a aplica orice cremă, fond de ten sau protecție solară.

Un mare plus obțin ambele produse pentru faptul că vin în recipiente din sticlă, cu pompiță și cu capac de protecție. Cum ziceam, le folosesc de trei săptămâni – două pompițe pentru zona ochilor și două pentru restul tenului (inclusiv gât și decolteu) și vedeți din imagini cam cât produs am consumat. O aplicare cât un bob de mazăre ar trebui să fie suficientă pentru întreaga față. Produsele sunt valabile 12 luni de la data deschiderii.

Lifting Serum conține Neodermyl, care, în 2013, a câștigat aurul pentru cel mai bun ingredient cosmetic, iar Face serum are în compoziție Pentavitin, un alt ingredient premiat, de data aceasta pentru inovație și pentru faptul că este 100% natural.

lifecare biotissima face serum lifting serum

Pentavitin este un ingredient 100% natural, fiind considerat un „magnet” al atragerii și reținerii umidității în piele, iar secretul lui vine din faptul că are o structură identică de carbohidrați cu cea a plielii umane. Continând grâu pur și o proporție specială a carbohidraților, este practic cel mai de durată hidratant al pielii existent la ora actuală. Neodermyl reprezintă o nouă sursă de bio-energie care fortifică pielea, oferind rezultate echivalente cu injectarea de colagen, având totodată un efect de durată.

Vă las mai jos fotografiile cu ingredientele, în caz că vreți să intrați în amănunte.În stânga este Lifting Serum, iar în dreapta este Face Serum.

Ca să concluzionez (provizoriu, cum ziceam), sunt produse care-mi plac foarte mult, după folosirea cărora chiar am observat rezultate și le consider foarte potrivite atât pentru tenul meu (mixt), cât și pentru un ten normal sau uscat.

Le găsiți pe site-ul LifeCare, la prețuri accesibile și chiar sunt curioasă cum vi se vor părea.

Kisses, un weekend minunat să aveți!

3 comentarii

  1. Sunt niste produse excelente care chiar isi fac treaba, merita sa incercati.

  2. Super tare. Multumesc pentru post! :)

  3. Par interenate produsele. Merci de post

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.