Reading challenge pentru 2019 și de ce lista asta îmi place atât de mult

Reading challenge pentru 2019 și de ce lista asta îmi place atât de mult

La mulți ani, dragilor! Sper să aveți un an așa cum vi-l doriți și să realizați tot ceea ce v-ați propus. Uitându-vă la titlul postării, poate vă gândiți de ce scriu despre cărți în prima zi a anului. Păi, pentru că sunt cele care mă echilibrează adeseori, în toată nebunia asta a vieții și sunt cele la care mă întorc, atunci când am perioade mai grele, mai aglomerate.

Știu, o să mă întrebați cum să ne mai facem timp să și citim, din moment ce perioadele sunt aglomerate? Și vă mărturisesc că e greu, dar nu imposibil. Să mergi cu transportul în comun în loc să conduci, să citești măcar 15 minute după ce adoarme cel mic sau în pauzele de masă de la muncă; în fine, soluții se găsesc pentru a face timp cărților. E, până la urmă, o chestiune de prioritizare.

Spre exemplu, când mi-am dat seama că sunt într-un impas cu mersul la sală (nu mă încânta ce făceam, nu găseam energie suficientă că să mă motivez etc), mi-am dat seama totodată că, prin lectură, pot să minimizez eșecul cu lipsa sportului, măcar pentru o perioadă. În loc să-mi pară rău că nu mă duc la sală, am pus mâna pe o carte, ori de câte ori am avut un răgaz de, știu eu, zece minuțele.

Așa că, pentru 2019, mi-am propus să bifez tot dintr-o listă foarte bună de lecturi, creată de Pingel Sisters. Îmi place mult lista asta pentru că nu-mi bagă pe gât tiltlurile pe care să le citesc, ci doar mă trimite spre categorii. O voi lăsa cu fotografie mai jos, dar că să vă exemplific acum, pot alege un bestseller din 2018, o carte clasică pentru copii, o carte pe care o pot citi într-o zi, o carte de peste 500 pagini și tot așa. Libertate deplină :)

Am început provocarea cu o carte pe care o aveam în bibliotecă, dar pe care nu am reușit să o citesc: Milan Kundera – Iubiri caraghioase, apărută la Editură Humanitas. Spre rușinea mea, cred că e și prima carte a acestui autor pe care eu o citesc. Daaar, iată: deja am câștigat ceva înscriindu-mă în reading challenge-ul ăsta: am descoperit un autor foarte bun, care-mi scăpase de-a lungul vremii și pe care vreau acum să-l aprofundez.

pingel sisters reading challenge 2019

Mai am cam un sfert din carte și o termin, și cred că următoarea pe care o voi bifa pe listă este cartea clasică pentru copii. Mă gândesc la Peter Pan, pe care o am în limba engleză, dar mai vedem ce și cum. Ah, da, provocarea are inclusiv o carte pe care să o alegi după cât de drăguță e copertă, cât de simpatică e treaba asta? :))

Gata, am perorat destul despre cărți. Voi reveni cu update-uri la această postare, în funcție de cum bifez cărțile din challenge.

Închei dorindu-vă, incă o dată, un an minunat, plin numai cu lucruri minunate!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.