Vă povesteam deunăzi că am fost la Absolutely Fabulous Fashion & Vintage Fair, de unde am plecat cu două perechi de cercei. Sincer, îmi doream de mult aşa ceva, deşi trebuie să recunosc că-mi va trebui puțin curaj să-i scot în lume.
Sunt mari, aurii, cu clips şi-mi plac de mor. Am ezitat mult dacă să-i cumpăr sau nu, am probat foarte multe perechi şi, dacă nu aş fi avut deja unii, probabil că m-aş fi îndreptat spre acest stil de cercei, dar cu perluță.
Erau destul de multe perechi din care să alegi. Eu i-am luat pe cei cu accente albastre de la italianvintage.ro si au costat 3o lei, iar pe ceilalți am dat 40 lei şi i-am cumpărat de la vintagebazar.ro.
Mi-am luat şi o brățară, văzusem unele similare pe Asos, dar am tot amânat achiziția şi numai bine că aşa am putut să şi probez. Cea de la care am cumpărat-o a fost foarte drăguță şi m-a ajutat să găsesc una pe măsură. De asemenea, mi-a spus că poate face şi alte accesorii de acest fel, la cererea şi cu ideea clientului.
Am primit, la intrare, şi un mini-rimel Diorshow. Nu l-am încercat, sunt curioasă despre ce poate să facă şi voi încerca să revin cu impresii.
Şi, fireşte, mi-a rămas gândul la ceva şi acum îmi pare tare rău că n-am scormonit prin protofel. E vorba despre una dintre gențile celor de la The Bag Shop:
Vă doresc o zi minunată, accesorizată cu zâmbete şi momente frumoase.
Kisses and hugs, dragele mele!
♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡♡
17 comentarii