Toamna se numără bobocii, dar și rubricile noi. Dacă vineri vă propuneam primul text dintr-un șir, cât mai lung sper, de articole “Cinci lucruri de făcut weekendul acesta“, astăzi vă propun o altă rubrică nouă: “Parfum de femeie”. Așadar, aici veți găsi, în fiecare zi de luni, câte un parfum, fie o noutate, fie o raritate, fie mass market, fie de nișă, un parfum. Pentru că fiecare parfum e special, în felul lui, și fiecare strop înseamnă o amintire.
ȘI aleg să vă spun câteva vorbe despre cel care mi-a parfumat e-mailul de luni: C-THRU Golden Touch.
Pentru că e toamnă, iar nopțile sunt pline de mister, C-THRU vine cu miresme ce te fac să închizi ochii şi să visezi cu noul C-Thru Golden Touch. Parfumul femeii elegante şi sofisticate îmbină note de mosc şi de paciuli. Atingerile de iasomie, bergamotă şi portocală emană senzualitate, putere de seducție şi un strop de magie. C-THRU Golden Touch este parfumul nopților de toamnă pline de mister şi exuberanță. Negrul clasic şi elegant al ambalajelor este accesorizat cu sclipiri aurii, iar sticla ascunde în parfum mici sfere de cristal ce completează experiența oflactivă cu un clinchet delicat.
C-THRU Golden Touch este disponibil în următoarele variante: EDT 30 ml – 32 lei și DEO Spray 150 ml – 12,5 lei
Așadar, ce spuneți despre rubrica mea? V-ar plăcea să aflați ceva anume despre vreun parfum?
Kisses and hugs!
Autumn is beautiful in © Shutterstock photos :)
2 comentarii