Zilele trecute, când vă povesteam despre Femei pe Mătăsari, vă promisesem şi o postare cu outfit-ul. E cel purtat duminica aceasta, când vremea nu se stricase complet.
Cât despre my college sweatshirt, care e, mai degrabă, college sweatdress sau, cel mult, college oversized sweatshirt, e luat dintr-un magazin de cartier no name şi mi se pare indispensabil în garderoba mea din această toamnă.
Cum poți purta un college sweatshirt sau, pe româneasca noastră atât de frumoasă, o bluză dă’ trening?
Am câteva sugestii, pe lângă cea din imaginile de mai jos. Oricum, alăturarea acestui tip de tricou unor jeanşi, scurți sau lungi, mi se pare cea mai naturală combinație. Poți încălța bocanci, adidaşi sau chiar o perehe de pantofi Oxford. Un rucsac, din piele ori sport, şi eşti gata de plecare.
O altă variantă e să încerci să-l împingi spre o zonă mai cochetă şi, în loc de pantaloni de blug, să alegi o fustă midi, amplă. Eu aş alege o fustă roşie, cu o curea subțire în talie şi cu nişte ghete cu toc, de data asta.
IMPRIMEUL GRAFIC – atenție la prea mult
Varianta 3? Lângă o pereche de pantaloni cu imprimeu grafic, cu o pereche de Tod’s, Converse sau orice altă încălțăminte lejeră, neutră, totul “înnobilat” cu un sacou prețios – poate fi un sacou dintr-un material diafan, poate avea accente strălucitoare (paiete, inserții de piele) sau, pur şi simplu, un sacou tot cu imprimeu grafic. Atenție, însă, ca ținuta să nu arate prea încărcată.
Tip: Foarte importante sunt imprimeurile. Dacă simți că acela de pe pantaloni nu se pupă perfect cu cel al sacoului, mai bine renunță la cel din urmă şi trage pe tine o jachetă din jeans.
Eu am ales ținuta de mai jos, în care port un college sweatshirt no name, bocanci Dr. Martens, geantă Miss Sixty.
Bonus, fotografia de mai jos, făcută la colțul de vis al celor de la Redd’s. Cum nu am voie cu buze ori duck face pe blog, am profitat de ocazie, recte de recuzita Redd’s, şi am făcut fotografie cu buze, cum altfel? :P
Kisses and hugs! Zâmbiți, fiți frumoşi, fiți buni!
♥♥♥
5 comentarii