Dintotdeauna mi-au plăcut caruselele, deși nu știu să mă fi dat vreodată într-unul. Întotdeauna mi-am dorit să primesc în dar o cutiuță muzicală și un carusel de jucărie. Le știți, poate, acelea de prin magazinașele cu marfă vintage wannabe, acelea de-un roz pufos, cu detalii albe și aurii.

Galbenul nu mi-a plăcut niciodată. Nu pe mine, cel puțin; nici când eram brunetă, nici când eram roșcată, nici când eram cum eram eu, au naturel. Dar am învățat să-l port pe post de doză zilnică de optimism. Așa și cu colierul ăsta mare și galben.

Pentru că, dragile mele, trebuie să învățăm să ne depășim fricile, să renunțăm la nu-uri, să ne placă și galbenul, pentru că s-ar putea să fie, până la urmă, culoarea cu care ne stă cel mai bine. Trebuie să încercăm să scăpăm de lucrurile care nu ne fac plăcere, să ne direcționăm energiile către ceea ce merită, către ceea ce ne face fericite.

Eu mi-am propus să învăț să mă relaxez, să nu mă mai stresez, să încerc să fac lucrurile în ritmul meu, să-mi îndrept atenția mai mult către acelea care-mi plac.

Nu știu cum naiba o să fac asta, dar zău că o să dau ce pot eu mai mult ca să reușesc.

Port bluză, pantofi, geantă no name, pantaloni H&M și jachetă Naf Naf. Ochelarii sunt Takko, colierul no name, ceasul Morgan de toi.

Kisses and hugs!

Săptămână de vis să aveți!

PS: Din seria “Să mai citim o carte, să mai vizionăm un film“, citatul din titlul postării aparține lui Carlie Chaplin și îl găsiți într-unul dintre cântecele mele preferate, Swing Little Girl, ce face parte din coloana sonoră a filmului The Circus (1928). Ironic, în ciuda optimismului, studioul lui Chaplin a ars în timpul filmărilor pentru The Circus, motiv pentru care acesta a ajuns să se lupte cu o puternică depresie…