Dacă grade Celsius n-au prea fost câte am aşteptat (cel puțin zilele trecute, căci azi văd că e ceva mai bine), măcar soarele a fost prezent.
Din seria hainelor de piele cumpărate de mama, v-o prezint pe cea mai recentă. Îmi place de mor, merge în multe combinații, iar gulerul din blană artificială e detaşabil. Alfel, nu vă ascund că abia aştept să pun deoparte hainele groase, ghetele, cizmele, gulerele din blană şi să scot în față rochiile subțiri, pantofii şi sandalele.
În altă ordine de idei, oricât de aiurea, de plat sau de cheesy ar putea suna, cred că trec prin nişte momente în care învăț multe. Multe lucruri simple, dintr-acelea pe care avem, de obicei, pretenția că le cunoaştem. Învăț să fiu mai tare, să nu mai pun la suflet, să mă scutur de angoase şi de senzația de neputință. Dacă nu pentru mine, măcar pentru cei de lângă mine.
Mi-am dat seama că trebuie să caut optimismul în mine şi în cei din jur, că trebuie să refuz să mă înconjor de lucuri care nu-mi aduc o stare de bine sau confortul psihic de care am nevoie.
Acum, sper să mai şi reuşesc :)
Am purtat/I wore:
Haină/Leather jacket: Xanaka
Bluză/Blouse: Olsen Collection
Fustă/Skirt: no name
Ghete/Suede boots: Zara
Geantă/Bag: Parfois
Accesorii/Accessories: H&M sunnies
Să aveți o zi minunată!
Kisses & hugs!
❤❤❤❤❤❤❤❤❤
24 comentarii