Cum am slăbit două kilograme în două ore și jumătate

Mă credeți sau nu, fix asta s-a întâmplat. Știți că sunt foarte atentă la alimentație, fac mișcare de cinci, șase ori pe săptămână, mă hidratez corect. Singurul mare păcat este sarea, pe care o consum adeseori, mai tot timpul, în exces. În rest, am grijă de sănătate și, implicit, de felul în care corpul meu arată.

Dar sportul și alimentația corectă nu sunt mereu suficiente ca să arătăm cum ne dorim. Și cum nu există femeie fără pitic pe creier, firește că mereu există ceva ce poate să arate mai bine, niște kilograme pe care le vrem date jos, un mușchiuleț mai bine lucrat, o postură mai corectă.

Prin urmare, când cei de la Noblezza m-au invitat să încerc Crio CoolTech și Criosauna, deși am avut o reținere pentru că fug de frig sau obișnuiam să fac asta (căci după vara caniculară, am ajuns să visez la iarnă), am fost foarte curioasă să văd cât de eficient e tratamentul ăsta cu frig, mai ales că știam cam câte vedete se plimbă pe aici și m-am gândit că trebuie să fie ceva la mijloc.

Așa că, pe căldurile alea mari, mi-am programat prima ședință de Crio CoolTech, urmată de primele trei minute din viața mea de criosaună.

Ce e Crio CoolTech?

Este o criolipoliză, o terapie de distrugerea a celulelor grase cu ajutorul frigului. Foarte important: Crio CooolTech e un tratament noninvaziv, care acționează localizat (abdomen, coapse, genunchi etc), iar prin înghețare se distrug celulele grase din aceste zone și se elimină în câteva săptămâni.

Ce se întămplă într-o sedință de Crio CoolTech este foarte simplu (nu vă așteptați la o explicație de specialist, eu vă povestesc fix în cuvintele mele): cu ajutorul unui aparat, zonele asupra cărora se intervine, zonele din care ne dorim să scăpăm de grăsime, sunt prinse în două cuve, fixate acolo cu vacuum, pentru 70 minute.

Dar asta după ce pe piele se aplică un antigel, astfel încât să se evite degerăturile. În primele minute, aparatul lucrează pentru a aduce temperatura și a o fixa la -8 grade, moment în care procesul de răcire se oprește și se stă așa restul de timp până la 70 minute.

Singurul inconvenient pe care eu l-am resimțit a fost plictiseala. Atât. În rest, doar o senzație ciudată la început, până când temperatura a încetat să scadă. Am găsit un program bun la televizor, fetele de la Noblezza au venit mereu să mă întrebe dacă am nevoie de ceva și, după 70 minute, plecam acasă.

Nu m-a durut și, spre norocul meu, nici nu m-am învinețit, pielea nu a avut de suferit. Zonele lucrate – eu am ales coapsa externă la prima ședință și coapsa internă la a doua, au rămas mai reci decât restul corpului cam până pe seară. În rest, nu m-a durut nimic, nu s-a învinețit nimic.

Adelina Pestrițu, la o ședință de Crio CoolTech, la Noblezza
Adelina Pestrițu, la o ședință de Crio CoolTech, la Noblezza

Ce e Criosauna?

E o treabă de care m-am îndrăgostit și care, în două ședințe, a schimbat multe. Criosauna implică un azot, un abur răcoros i-aș spune eu, vorbim despre un frig uscat, pe care corpul îl poate suporta. Nu vă imaginați că vă expuneți la -180 grade resimțite așa, ca iarna. Nici vorbă, organismul nu este supus unui șoc termic, iar timpul e ușor de suportat.

Cum decurge o ședință de criosaună? Mi s-au dat ciupici de unică folosiță, iar peste ei am încălțat o pereche de botoși groși, astfel încât picioarele să fie protejate. Am intrat în cabină, iar înălțimea acesteia se ajustează, astfel încât capul și brațele să rămână afară. Se stă trei minute, timp în care trebuie să te învârtești.

E loc suficient, nu e nici un risc de claustrofobie, mai ales că rămâne căpșorul afară, iar personalul Noblezza e acolo mereu. După trei minute, gata. Mi-a plăcut încă de cum am ieșit din cabină felul în care arăta pielea, iar senzația imediată a fost de energie.

Nicoleta Luciu, la Criosauna Noblezza
Nicoleta Luciu, la Criosauna Noblezza

Criosauna ajută la regenerarea celulară, crește imunitatea și mărește capacitatea la efort fizic. Poate de aceea era, efectiv, coadă în fața camerei de criosauna, iar acolo așteptau și mulți bărbați. Din câte am înțeles, criosauna e o procedură cerută mult și de sportivi. Unde mai pui că, într-o singură sedință, se pot arde între 1.000 și 3.000 de calorii.

Crio CoolTech și criosauna – câteva concluzii

Și uite așa, după vreo două săptămâni, fără să schimb nimic altceva în rutina mea, pierdeam două kilograme, și toată lumea mă întreba ce am făcut. Nu știu la voi cum e, dar la mine două kilograme în plus ori în minus se observă. Iar când mai pun niscaiva kilograme, ele se așează, ca nesuferitele, fix în zonele despre care vă spuneam că le-am atacat cu Crio CoolTech.

Cu siguranță, aș mai face și Crio CoolTech și criosaună. De fapt, așa cum îmi recomandau și cei de la Noblezza (care sunt foarte amabili, extrem de pasionați de ce fac și care mi-au oferit o mulțime de informații), ideal e să faci măcar zece ședințede criosaună, în zile consecutive. Din câte pricep, rezultatul e o resetare totală a organismului. Eu m-am simțit excelent chiar și după doar două ședințe.

Altfel, nu știu ce să vă mai povestesc despre cele două tratamente corporale, dar dacă aveți întrebări, le aștept în comentarii sau pe pagina de Facebook. Pe cei de la Noblezza în găsiți pe strada Puțul lui Zamfir, la numărul 63, adică la doi paşi de Piața Dorobanți. Mereu la fel de atenți și de cu zâmbetul pe buze, indiferent dacă le calcă pragul o vedetă sau un om de rând.

Vă pup, să aveți o zi senină!

Sursa foto deschidere © Shutterstock

2 comentarii

  1. buna ziua
    As vrea sa intelegeti ca ceea ce voi posta nu este o anti reclama ci experienta mea personala care m-a marcat si care de curand am intalnit-o si la o alta cunostinta si asa m-am hotarat sa vorbesc si eu . Sunt inca marcata psihic desi fizic nu mai am nimic insa ma sperie ideea si fraza COLTECH sau Coocon medical cum isi mai spune . Si eu am incercat in 2018 pe la inceput fix acest aparat si recunosc ca am ramas cu arsuri grave – mi-au trecut in circa 6-8 luni cu multe creme de cicatrizare + bepanten + cicatridina . Am fost la medic si mi s-a spus ca desi este bazat de criolipoliza el arde , doctorul mi-a explicat ca are manipulii de plastic si pielea a facut priza cu plasticul , eu nu am simtit nimic pentru ca frigul practic ma anestezia si dupa 45 min m-am trezit cu o arsura de toata frumusetea . Cooltech acesta feriti-va de el cat puteti de mult ! am incercat alte proceduri ulterior – din pacate pe zona aceea aproape un an nu am putut sa fac nimic si am avut rezultate bune : vacum lpg , eximia , impachetari cu alge doar pe picioare pt ca pe abdomen nu am putut din cauza arsurii . mare atentie .. NU COOLTECH .. poate alt aparat o fi altfel dar acesta nu e ok deloc

    • Draga mea Bianca, îmi pare rău pentru suferință. Totuși, eu sunt unul dintre acele cazuri în care criolipoliza a avut mare succes. Poate că e important și locul în care o faci. Sănătate multă!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.