Recunosc, sunt vinovată. Să tot fie vreme bună de când m-am dedat la alte muzici. Dar am crescut cu el, iar cu piesa asta, Slave to the rhythm, am o chimie.

Azi, n-am vorbele la mine. Azi, mi-e dor de oameni. De pisici pierdute, de ploaie. De buchete de margarete și de papuci portocalii, de broccoli la cuptor, de García Márquez și de José Arcadio Buendía, de magie și de elasticul sărit în curtea blocului. De plăcintele aruncate din balcon, de la mine la Ana și invers.

Mi-e dor de mine, cea de acum zece ani, de “Piticuț” și de ziar. De un Tico albastru, de niște adidași roz. De papagali și de etamina albă, de mirosul de supă și de mâinile ei bătrâne și atât de fine.

Să aveți o săptămână așa cum vreți voi. Să fiți buni, da?

Sursa foto deschidere © Shutterstock