Puțină lume știe că, la 17 ianuarie, se celebrează Sfântul Antonie cel Mare. Și, dincolo de faptul că numele meu are cea mai frumoasă poveste din lume și că va duce cu el și cu mine, prin viață, un om atât de iubit, care nu mai e printre noi, ziua mea onomastică are întodeauna ceva magic.
Deși ieri am tot avut treabă, am alergat prin oraș, iar seara n-am reușit să scap puțintel mai repede, chiar dacă așa-mi calculasem, am avut una dintre cele mai frumoase zile.
Sunt moment unice, momente care mă încarcă în faÈ›a răutății, a lipsurilor È™i a preocupărilor. Sunt momente care îmi umplu ochii instantaeu de lacrimi de fericire. Sunt momente în care, pe unul dintre È™erveÈ›elele ce acoperă castronaÈ™ul scrie “ToniÈ›”, iar pe celălalt “Restul familiei”, pentru că într-unul se află salata mea dietetică de vinete, iar în celălalt salata cu ulei.
Sunt momentele în care familia, care n-o duce deloc pe roze și care își numără bănuții de la o pensie la alta, îți cumpără cei mai frumoși cercei din toate lumile. Când irișii sunt mai frumoși ca oricând.
Sunt momentele în care nimic altceva nu mai contează.
22 comentarii