Noua colecție Marina Yachting, alături de Horia Tecău

Marina Yachting, unul dintre cele mai renumite branduri premium genoveze, redefineşte eleganța sportivă prin noua colecție toamnă-iarnă 2015/2016, lansată alături de Horia Tecău, cel mai bine cotat tenismen român în clasamentul ATP la ora actuală şi imaginea brandului în România.

Modelele au defilat în piese vestimentare pret-a-porter, de inspirație navy, perfecte pentru ținutele casual de zi cu zi din sezonul rece.

marina-1

Puloverele din lână de calitate, îmbinate cu dungi marinăreşti, sunt piesele de rezistență ale colecției, combinație care exprimă iubirea față de mare chiar şi în zilele friguroase de iarnă şi impune o eleganță sportivă aparte.

Noua colecție este dedicată oamenilor activi, care îşi doresc să exprime cu eleganță pasiunea lor pentru sport şi care pun preț pe materialele de înaltă calitate. Horia Tecău este una dintre aceste persoane şi ne bucurăm că avem ocazia să organizăm prima noastră lansare alături de unul dintre cei mai proeminenți reprezentanți actuali ai sportului românesc.

Gina Comănescu, reprezentant Marina Yachting România

Brandul este prezent pe piața locală de mai puțin de jumătate de an, cu două magazine: unul în Mega Mall și cel de-al doilea în cadrul galeriei hotelului Vega din Mamaia.

marina-2

Marina Yachting este prezent în 11 țări în întreaga lume cu 35 de magazine. Pentru anul 2016, Marina Yachting plănuiește consolidarea prezenței locale cu cel puțin încă un magazin.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.