Măncăm sau nu după ora 18.00? Cât ajută la slăbit?

Aud tot mai des, în ultima vreme, persoane care mănâncă normal de-a lungul zilei, dar seara, de cum se face 18.00, parcă vine Omul negru. Nu mai bagă în gură nimic, parcă nici aer n-ar respira, dacă n-ar avea neapărată nevoie. Asta ca să nu se îngraşe. Da, cică mâncatul după ora 18.00 îngraşă.

Hm. Nu contest, o fi bine, o fi rău, nu-s vreun medic şi nici n-am (încă) vreo diplomă în nutriție. Ce mă ghidează însă atunci când vine vorba despre diete, sport, stil de viață, este bunul simț.

Cum adică? Adică, dacă mănânci peste zi până nu mai poți, dacă numărul de calorii ingerate până la căderea serii ar sătura jumătate de popor african, dacă te hrăneşti preponderent cu carbohidrați, iar venirea serii înseamnă “Stop mâncare”, nu cred că rezolvi ceva.

La fel cum, dacă nu mănânci o zi întreagă, iar seara îți astâmperi foamea de lup cu ce găseşti prin frigider, fără nici o atenție la carbohidrați, calorii, grăsimi etc., e normal că organismul tău e dat peste cap, la fel şi metablismul, arderile.

Dacă însă, peste zi, ai fost atentă la câte calorii ai consumat, nu ai depăşit limita pe care ştii că trebuie să o respecți şi dacă activitățile fizice nu-ți sunt străine, o cină sănătoasă, bine gândită, echilibrată, chiar îți va ajuta organismul.

Mâncatul seara nu îngraşă dacă respecți nişte chestiuni de bun simț.

Ce poți mânca seara ca să nu te îngraşi

În principiu, poți mânca orice, dar, de exemplu, dintr-o porție de paste, nu-ți recomand mai mult de o furculiță. În schimb, o caserolă de rucola, stropită din belşug cu lâmâie, peste care presari puțină sare, un strop de piper, poate nişte ierburi aromatice, poate să fie o masă excelentă, chiar dacă-i trecut de şase seara. Iată şi alte câteva idei de meniu sănătos de seară, care să nu te facă să te simți vinovată:

  • O carne slabă – pui, peşte, fiartă sau la grătar, alături de o salată verde;
  • Salată de crudități lângă o porție mică de fructe de mare la grătar;
  • Salată verde sau de crudități cu fasole roşie (o mână de boabe) sau cu ciuperci;
  • Legume fierte sau la grătar;
  • Iaurt degresat cu un strop de brânzică sărată amestecată în el, pe un pat de ardei gras roşu, ori alături de sticks de castravete
  • Fructe sărace în zaharuri: citrice, fructe de pădure, mere, prune, piersici, cireşe, vişine, caise; fără struguri, banane, pepene sau ananas.

Acum, ce funcționează pentru unii nu e valabil şi pentru alții. Da, există persoane care, oricât ar mânca, nu se îngraşă. Şi pe bună dreptate, de ce şi-ar refuza o masă bună? Poate doar pentru că ar dormi mai bine, în condițiile în care stomacul n-ar trebui să digere o cină copioasă. Altfel, nu văd nici un rău, mai ales dacă-s persoane active.

La fel cum nu văd nici un rău daca mănânci la 20.00, dar din ziua ta mai e mult, adică dacă eşti o persoană activă seara. Dacă obişnuieşti să te culci în jur de 01.00-02.00,  şi să te şi mişti, nu să zaci pe canapea, la televizor, atunci poți fi mai permisiv cu masa de seară.

Da, în final, totul se reduce la calorii ingerate versus consumate.

Dacă ai grijă la asta şi nu-ți privezi, peste zi, corpul de mâncare, atunci înseamnă că ți-ai găsit echilibrul alimentar. [To be continued…]

Kisses, hugs and all things nice!

Sursa foto cover

11 comentarii

  1. Buna,

    Mi se pare un domeniu foarte interesant si pot spune ca am destule informatii in acest sens si pot sa “ma laud” cu o alimentatie destul de ok…
    Am o remarca la adresa randului cu fructe mancate seara… de ce nu pepene si ananas? Din cate stiu eu, ananasul e printre cele cateva fructe care se pot consuma dupa masa si aproape in orice moment, pentru ca regleaza si grabeste digestia, fiind foarte indicat in cure de slabire si nu numai. In ceea ce priveste pepenele… peste 90% e apa… si nu prea inteleg de ce e “interzis” seara, sau ma rog… nerecomandat. Stiu ca nici cu apa nu se exagereaza seara, dar acum vorbim de o masa de seara, deci o felie de pepene nu cred ca ar face rau… adica totusi daca e s-o compari cu un iaurt chiar… mi se pare mult mai ok, dar daca stii tu ceva mai mult, lamureste-ma si pe mine te rog, chiar n-am idee de ce le-ai inclus pe lista. Merci!
    De altfel, ti-am zis, un articol foarte bun si tema este mereu in actualitate si foarte interesanta :)

    http://diana.doubleweb.ro/need-kurtmann/

    • Mulțumesc tare mult pentru comentariu, Diana. Să ştii că aşa spun nutriționiştii despre pepene şi despre ananas, pentru că ar fi bogate în zaharuri (carbohidrați simpli). Acum, depinde şi de fiecare. Eu, de exemplu, ştiu care mi-s cei mai mari inamici, carbohidratii, deci eu mânănc seara astfel de fructe cu măsură.
      Dacă exagerez, imediat se vede la cântar şi ştiu că mi se trage de la prea mulți struguri, în speciali :) O felie mai subțire de pepene sau două feliuțe de ananas (musai crud, nu din compot) nu o sa facă ravagii, dar o cantitate mai mare, da. Mai contează şi perioadele în care suntem, ce semnale ne transmite organismul. De exemplu, eu am avut o perioadă în care mâncam mult banane. La un moment dat, am simțit că exagerez şi parcă, parcă se vedea şi pe cântar. Cum am mai diminuat porția, cum s-a văzut (bine, sunt sute grame de mine ştiute, ştii cum e, noi ne ştim bine când punem sau dăm jos, chiar şi jumătate de kilogram, chiar şi fără cântar).
      Fructele cu pricina conțin mai multă fructoză decât restul, producția de insulină nu e stimulată iar asta îți păcăleşte organismul să mănânce mai mult.
      Din câte am mai citit şi eu, ideal ar fi să nu depăşeşti 25 grame de fructoză zilnic.

      • Da, stiu si eu toate regulile astea…. dar raman la parera mea, ca ananasul nu face nimic rau mancat seara… bineinteles crud, nici nu-l mananc altfel :) E adevarat ca-s mai dulci, dar nu le-as “baga in aceeasi oala” cu strugurii si bananele, clar! Ziceai ca ai exagerat intr-un timp… da, asta e stiut, ca bananele si strugurii ingrasa :D si intr-adevar depinde mult si de corpul nostru ;) Eu ma impac bine cu ananasul, e printre fructele mele preferate, alaturi de mure si afine, nu ma dau in vant dupa banane oricum si ador ciresele… pacat ca deja nu mai sunt :D
        Te pup si ne mai auzim, am sa mai revin pe blog, te astept la mine!

  2. Foarte bine punctat!
    Sunt de acord cu tine. :)
    Pupici

  3. Slava Domnului, am un metabolism bun si pot manca seara, fara probleme.Nu mananc fripturi in sange, insa am avut seri cand am mancat si dupa ora 23:00, pentru ca imi era foame si nu am patit nimic.Am mai auzit povesti cum ca: nu mai mananc seara, in schimb ziua bag tot ce prind.Eu incerc sa mananc sanatos, cu multe vitamine, legume, fructe, proteine, lactate, cereale, dar si dulciuri si grasimi, si sa fac miscare, alerg, fac bicicleta, insa asta pentru a ma simti eu bine.Insa, in ceea ce priveste orele de masa, ma asez la masa cand organismul mi-o cere, nu ma infometez.

    • Eu am niscaiva probleme de metabolism, dar chiar şi aşa, dacă mi-e foame seara, mănânc. Mă rog, în primul rând, mă asigur că nu mi-e sete. Cică şi doctorii spun că, dacă ți-e foame, vea un pahar cu apă; e posibil ca organismul să fie deshidratat şi să reacționeze prin instalarea senza’iei de foame. Dacă după apă încă mă supără foamea, fireşte că mănânc, dar aleg legume crude, chestii foarte uşoare. Sincer, nu ştiu cân vreo patru-cinci castraveți cornichon au îngrăşat pe cineva. Sau când un ardei gras, tăiat în jumătate, peste care presar niscaiva condimente şi la care alătur un măr sau o pară a făcut ravagii pentru siluetă.
      Şi sunt cum nu se poate mai de acord cu tine, cu treaba cu mâncatul peste zi oricât şi înfometatul seara. Ce sens are?

  4. Daca ai spus ca nu esti medic si nici nu ai diploma in nutritie mai mult ca sigur nu esti atat de bine documentat cat sa poti echivala macar jumatate din cele doua deci nu ai mai mult habar decat mine, cititorul, pentru ce ai mai scris aceste randuri care induc pe toata lumea in eroare ? Bunul simt atunci cand vine vorba de o nutritie sanatoasa si corespunzatoare este folosit doar de cei slabi care isi propun sa respecte aceasta nutritie pe calea usoara, care, de fapt, nu exista. Este usoara doar daca o accepti tu ca fiind usoara, iar afirmatia cum ca se poate manca dupa ora 20 daca te culci undeva la ora 1-2… In intervalul acela de 6 ore, 20-2, nu consumi calorii nici 30% din cat consumi in alte 6 ore cum ar fi de la 10-16. Bunul simt ar fi fost sa te abtii din a-ti da parerea pe un site care mie imi apare al 3-lea intr-o cautare pe Google.

    • Noțiunea de blog îți spune ceva? Sau aceea de părere personală? Cam multe pietre aruncate așa, aiurea. Dacă ai citit și că nu-s medic și că n-am diplome în nutriție, de ce atâta iritare? Dacă eu alerg seara, la 22.00, să zicem, 11 km, cum stă treaba? Hai să fim mai calmi, mai buni și mai temperați, că așa e lumea mai bună și mai frumoasă. Gânduri bune! P.S.: Îmi place numele tău real. E foarte… bărbătesc.

      • Lumea mai buna si mai frumoasa este cea reala si in niciun caz cea in care toti sunt mai buni si mai calmi, iar iritarea mea a aparut in momentul in care “parerea ta personala” este contrara parerii specialistilor, oferind o cale gresita interesatilor. In ceea ce priveste numele meu o sa ma abtin din a-ti raspunde arogantei pornite asupra lui pentru ca nu am nici cel mai mic interes sa fie barbatesc din moment ce nu sunt barbat, dar imi place aroganta aceasta din partea celora “mai buni si mai calmi”.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.