L’Oreal Paris hottest new addition

Îmi place mult că L’Oreal Paris reîmprospătează mereu lista de ambasadori ai brandului și îmi place să descopăr că și-a făcut un obicei din a atrage pe lista asta cele mai hot figuri feminine ale momentului, fie că e vorba despre fotomodele, actrițe, cântărețe sau alte personaje care schimbă lumea în care trăim. M-am bucurat să aflu că pe lista asta se numără acum și Karlie Kloss, un fotomodel pe care l-am urmărit mult, în ultima vreme. A fost descoperită la 14 ani și e acum un reper în lumea modei.

Supermodelul Karlie Kloss se alătură, cum spuneam, în familia L’Oreal Paris, altor supermodele precum Lara Stone, Natasha Poly sau Doutzen Kroes.

karlie-kloss

€œPe podiumurile de prezentare strălucește și captează toată atenția, studiile și stilul ei de viață autentic newyorkez fac din Karlie combinația perfectă dintre grație și spirit modern, inteligență și muncă foarte multă

Cyril Chapuy, Brand Global President L’Oreal Paris

Încurajată de către familie, Karlie a crescut cu pasiunea pentru balet. Prin munca incredibilă depusă la cunoscuta școală de balet Caston a descoperit determinarea și a învățat secretele unui mers hipnotizant.

karlie-kloss-2După ce a fost descoperită de Teen Vogue în 2008, cei mai talentați fotografi și designeri ca Bruce Weber, David Sims sau Marc Jacobs i-au oferit rolul principal în showuri de modă și pe copertele celor mai renumite publicații.  karlie-kloss-dkny
Și nu e doar frumoasă, ci și deșteaptă. Karlie Kloss a studiat Business of Media la Harvard, iar în 2012 și-a lansat ca antreprenor primul brand: Karlie’€™s Kookies. Fiind mereu cu picioarele pe pământ, Karlie a combinat toate acțiunile sale cu implicarea în mai multe proiecte caritabile, ajutând astfel copii din toată lumea.

Întotdeauna am crezut că trebuie să ai încredere în ține. Orice vis ți se poate îndeplini, dacă îți dorești cu adevărat. Nu trebuie să renunți niciodată! Din punctul meu de vedere, asta face și L’Oreal Paris. De aceea, sunt atât de mândră să mă alătur acestei echipe inspiraționale

Karlie Kloss

karlie-kloss-cannes

Cum vi se pare noua ambasadoare din familie L’Oreal Paris?

Kisses and hugs!

You can also meet Karlie Kloss on © Shutterstock :)

1 comentariu

  1. Are o figura extrem de antipatica de femeie afurisita. I-o fi spus cineva ca expresia asta nesuferita cu gura punga ii sta bine. Nasoala alegere. Lasa ca se rezolva cu cantitati industriale de Photoshop.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.