Când ești vegetarian și singura carne pe care o mănânci e cea pescuită, vrei ca aceasta să fie gustoasă, să aibă savoare, să te sature și să nu coste cât un hol de garsonieră confort 3 la marginea Bucureștiului. Când ești vegetarian și foarte atent să nu bagi în tine prăjeli, ecuația se complică. Iar când îți place Spania de vrei să te muți acolo, și invitația de a cina la un restaurant cu specific spaniol poate primi un singur răspuns. Unul afirmativ.

Astfel, într-o seară frumoasă, la invitația unei mai vechi cunoștințe, am avut ocazia să mă delectez cu mâncăruri specific spaniole, dar și cu vinuri bune, aduse tocmai din crame vechi de 400 ani, din Rioja, o regiune viticolă binecunoscută, situată în nordul Peninsulei Iberice.

La Rambla Victoriei – mâncare spaniolă cu gust

Restaurantul La Rambla Cocina Española se află acum chiar la Piața Victoriei, într-o vilă cu două niveluri. Spun “acum” pentru că înțeleg că a funcționat într-un alt loc, de unde s-a mutat mai central.

Localul e destul de intim, liniștit, decorat în spirit spaniol, cu destul de multă atenție la detalii și cu muzică tot de pe tărâmurile acelea.

Dar să trecem la ce ne roade mai tare: mâncarea – sau la comida, cum zic spaniolii. Și avem ce povesti, căci a fost ceva mâncare. Meniul nostru a arătat cam așa:

• măsline și alioli, sobrasada cu ou de prepeliță
• gambas al ajillo, migas de bacalao, ventresca de atun, calamares a la Andaluza
• arroz negro, paella mala leche
• tartă de ciocolată, înghețată, cheese cake, chec, mere proaspete

Am gustat din multe antreuri, însă nu și din cele cu carne, precum sobrasada cu ou de prepeliță, care arăta delicios. Dovada:

Sosul alioli a fost nedrept de gustos, dar l-am tratat cu moderație, pentru că intuiam ce avea să urmeze. Și bine am făcut, pentru că antreurile au continuat să apară. Ba mai mult, unele dintre ele păreau feluri principale în toată regula, așa că, atunci când comandați, aruncați un ochi și peste gramaj. Spaniolii mânăncă bine și suficient și ar fi păcat să vă săturați încă de la antreu.

Cartofii crocanți cu ou, sos verde și cod alb de Cantabria (Migas de bacalao con crujiente de patatas) mi s-au părut o idee cam uleioși și nu cred că e doar healthy eating freak-ul din mine care vorbește. Oricum, gustoși, dulci, un amestec interesant și un gust ceva mai rar întâlnit pe la noi.

În schimb, aici am mâncat cei mai delicioși creveți cu usturoi (gambas al ajillo), ușori, crocanți cât trebuie la exterior și fondanți la interior, tăvăliți exact cât trebuie printr-un sos atât de spaniolesc, încât, pentru câteva secunde, m-am revăzut pe malul mării, la margine de plajă. Usturoiui din creveți a fost atât cât trebuie ca să nu deranjeze după. Delicioși și, cred, felul meu preferat din meniul La Rambla (din cel încercat de mine).

Eu – și doar eu – am fost răsfățată cu o salată cu rucola, roșii și ton, dar nu orice ton, ci fix carnea de pe piept, cea mai bună, din câte mi s-a explicat, numită ventresca. De unde și numele, Ventresca de atun. Cine zice că nu-s avantaje în a fi vegetarian?

La felul principal, am fost serviți cu două tipuri de paella: Paella de Marisco, cu fructe de mare și orez negru cu cerneală de sepie și o alta, Paella Mala Leche, cu carne de proc și ardei iute. Pentru prima, oricând m-aș întoarce să iau masa la La Rambla. Din a doua, am gustat orezul, mi-a plăcut pentru că era picant, însă nu suficient de picant cât să mă convingă.

Un desert cum nu e altul

La desert, mai aveam puțin și mă converteam. Pe cuvânt de om care credea că nu-i place dulcele. Am avut un platou cu de toate, așa că am ciugulit câte puțin din tot: înghețată de vanilie, cheesecake, tartă de ciocolată.

Toate au fost bune, dar ceva anume din tot acel platou chiar m-a dat pe spate. Checul La Rambla. Mdap, un aparent banal chec s-a dovedit a fi unul dintre cele mai bune deserturi mâncate de mine vreodată. Un soi de Naked 3 al dulciurilor, un soi de ceva ce, odată încercat, te convinge pentru totdeauna. Suficient de consistent încât să se topească în gură, dar pufos, în același timp. Vi-l recomand, e excelent și, credeți-mă, vă spune asta o persoană foarte pretențioasă când vine vorba de dulciuri.

Vinul, oh, vinul!

Solferino Tempranillo Rioja alb și Coelus Tempranillo Rioja Crianza 2010, alături de tradiționala sangria, dar și de un sorbet digestiv, sunt băuturile care ne-au însoțit pe tot parcursul mesei. Și da, vinul este un alt motiv pentru care m-aș întoarce acolo.

Am aflat tot felul de informații interesante despre locurile și cramele din care este adus chiar de la unul dintre pasionații de treaba asta. Iar dacă vreți să aflați mai mult despre vinurile pe care le puteți încerca și în restaurantul La Rambla, puteți să descoperiți pe pagina de Facebook a celor care le aduc.

Prețuri și alte preparate puteți găsi aici sau pe pagina de Facebook La Rambla. Înțeleg că restaurantul poate fi închiriat (parțial sau total) și pentru petreceri private. De asemeena, în restaurant există și o vitrină frigorifică, unde amatorii de felurite delicatese spaniole pot achiziționa tot felul, aduse tocmai din Spania.

Nu sunt un obișnuit al restaurantelor, cu atât mai puțin al celor spaniole. Tocmai de aceea, rândurile citite aici nu au pretenția de ghid gastronomic și nici măcar de părere de inițiat în tainele bucătăriei spaniole.

Ce au însă rândurile acestea e dragostea mea nebună pentru Spania, pentru deliciile lor; se poate ca, odată ce veți savura un prânz în restaurantul La Rambla, să descoperiți alte feluri care să vă încânte. Pentru mine, seara petrecută în restaurantul La Rambla m-a purtat, pentru două ore, înapoi pe meleaguri spaniole, unde nu mi-a lipsit niciodată soarele, unde oamenii îți zâmbesc chiar și atunci când ești morocănos, unde răutatea pare a nu-și găsi loc în banalul cotidian. Pentru câteva ore, am retrăit mici crâmpeie din experiența spaniolă.

Pentru nostalgici, pentru gurmanzi, pentru vegetarieni, pentru cei înnebuniți după fructele de mare, pentru amatorii de vin bun, pentru dependenții de zahăr în cele mai delicioase forme, pentru o seară frumoasă cu prietenii, cu familia, cu bucurie, La Rambla e o recomandare.

¡Que aprovechen! ¡Hasta luego!