Cam tot. Aşa ar suna răspunsul pe care l-aş da şi noaptea în somn. Că, basically, când dorm, visez cărți, haine, cosmetice. Şi-mi mai visez, rareori, câinele, de care mi-e tare dr. Dar asta e deja o altă poveste.
Am văzut miuunățiile Guerlain şi m-am îmbolnăvit. Şi am zis că aş putea să-mi revin făcând un top.
1. CRAZY POWDERS – Pudra Météorites și Pudra Terracotta
Nu ştiu voi, dar eu iarna am un ten amărât, despre care se vede clar că nu-i prieşte lipsa soarelui. Vara, cum prind un pic de culoare, zici că sunt alt om. Ei, îmi doresc atât de mult cele două pudre de la Guerlain, că nu vă pot povesti. Pentru a revigora tenurile de iarnă și a alunga tristețea, Guerlain a inclus extra vibrație în pudrele sale compacte de ediție limitată, inspirat fiind de know-how-ul culorilor pudrelor Météorites și Terracotta. Dăruite cu o îmbinare isteață cu un roz picant “nebun”, cele două armonii sunt uluitoare în crearea unui efect radiant și strălucitor.
Cât despre nuanțe, MYTHIC 01 revigorează cu roz, pentru a împrospăta tenurile obosite, și oferă o frumoasă strălucire primăvăratică, iar pudra Strălucire Sănătoasă CRAZY TERRACOTTA – Culori Vibrante, o armonie însorită delicat portocalie, presărată cu fărâme revigorante de roz decent, încălzește pielea cu un bronz discret perfect adaptat la lumina de iarnă.
Cele două sunt disponibile într-o casetă neagră lăcuită având capacul elegant decorat cu un “68” de un roz vibrant. Înscrisul, iluminat din profunzime de un galben sclipitor, iese în evidență precum neonul ce luminează din întuneric.
2. ULTRA VIOLET TOP COAT – Efect Acrilic de Modelare a Unghiei
Needless to say că am nşte unghii oribile, oricâtă grijă aş avea de ele. Acum, nu ştiu ce le-a apucat, şi s-au exfoliat de la jumătate, aşa că mă văd nevoită să încerc tot felul de lacuri tratament.
Ei, colecția de iarnă de la Guerlain are un top coat foarte şmecher, Ultra Violet Top Coat, care aplicat direct pe unghiile goale, le pune în evidență albul, dându-le o ușoară tentă albăstruie. Întins peste lacul de unghii, el dă formă unghiilor și le face să arate perfect netede și strălucitoare. Dar magia se întâmplă în cluburile de noapte, sub lumina neagră, când pigmenții reacționează la lumină și unghiile devin fluorescente.
Tot din colecția de iarnă face parte şi lacul de unghii în nuanța Sulfurous 861. Acest lac este “noul negru”, fiind de neegalat atât în reflexii enigmatice cât şi în intensitatea particulelor violet.
3. MÉTÉORITES CRAZY PEARLS – Pudră Iluminatoare
Pentru a-și mulțumi fanele loiale, perlele de cultură oferă un joc în combinația celor șase nuanțe legendare: bej și roz-bej pentru uniformizarea pielii, mov pentru împrospătare, alb pentru luminozitate, auriu pentru iluminare și roz pentru strălucire sănătoasă. Rozul este accentuat pentru a revigora tenurile obosite și pentru a asigura liftingul printr-un impuls de energie.
Perlele de pudră Météorites, subtil sidefate, luminează fața cu un halou delicat satinat, discret parfumat cu inimitabila urmă pudrată de violetă. Literele “Champs-Élysées” dansează în culori pline și apar tridimensionale de jur-împrejurul casetei negre lucioase din metal.
4. LA PETITE ROBE NOIRE SO CRAZY – Pudră Sclipitoare Parfumată Corp & Păr
O apăsare grațioasă a parei eliberează o pudră pulbere atomizată, o cascadă jucăușă de parfumuri luminoase de La Petite Robe Noire, o urmă perceptibilă de cireașă neagră, migdală, trandafir de Bulgaria, licorice și ceai negru afumat, peste splendida bază Guerlinade.
Pudra delicios de fină îmbracă pielea și părul într-un halou sclipitor roz iridiscent. Această nuanță proaspătă, veselă și magnetică, la fel de măgulitoare și captivantă în lumina zilei, pe cât e și în lumina reflectoarelor, crează o multitudine de reflexii sclipitoare, exclamând în păr, pe pielea goală, pe rotunjimile umerilor, ceafă sau curbele decolteului.
Pentru un cadou și mai rafinat, sticla La Petite Robe Noire a fost restructurată special într-o ediție limitată.
5. ROUGE G DE GUERLAIN şi ROUGE AUTOMATIQUE
Elegantul Rouge G se reinventează în cinstea celei mai lungi și mai festive nopți din an. Carcasa de un negru lucios este împodobită cu o atingere zglobie de roz. Echipat cu o oglindă integrată în manșonul său luxos, acesta dezvăluie un ruj baton de un roz profund, 863 PROVOCATIVE, pentru buze superb conturate.
Pentru buze picante şi o culoare hidratantă, de lungă durată, ai Rouge Automatique. În contextul conceptului Crazy Paris, carcasa rujului Rouge Automatique îndrăznește, de asemenea, să poarte negrul lucios, ațâțat de această dată cu un strop de oranj. Dintr-o mișcare și cu o singură mână, aceasta dezvăluie două nuanțe roz de colecție: electric cu 660 ILLUSION, o prună subtil scânteietoare, sau intens și obraznic cu 661 REFLEX, un roz neon impertinent.
6. CRAZY PARIS – Paletă de farduri pentru pleoape
Accesoriul vedetă pentru ochi și aliatul principal pentru petrecerile festive, paleta de colecție este o trusă completă de machiaj al ochilor pentru seară. În stânga, pe verticală, sunt doua contururi pudră mate, gri și negru, care se pot folosi umede sau uscate pentru definirea contururilor și pentru a sublinia perfect ochii.
Lângă ele, pe orizontală sunt patru farduri catifelate sau iridiscente, pentru colorarea pleoapelor după dorință, în arămiu, bej, alb și chiar roz fierbinte.
Cam aşa arată, deci topul meu. E drept, urmează Crăciunul, ziua mea de naştere, ziua mea de nume, încă o zi de nume, mai am nevoie de vreo câteva alte ocazii ca să primesc tot atâtea daruri. Working on it :)
Voi ați ochit ceva din colecția de Crăciun Guerlain? Ce, ce, ce? :D
4 comentarii