Frumusețea, heh… Am alergat azi ca o apucată. Am făcut multe, multe lucruri. Am ajuns în locuri încărcate de atâtea energii pozitive, că nu credeam că există. Am revăzut oameni dragi, am făcut și puțin sport. Am știut, pentru a miliarda oară, că banii nu aduc fericirea. Parfumurile, da. Iar chipul unei mame în fața parfumului preferat, primit în dar fără nici o ocazie specială, face cât un milion de averi.
Iubirea înseamnă sacrificii necondiționate. Mama mea e singurul om pentru care am putut și pentru care am vrut să fac asta. Ea m-a învățat frumosul și, de mai bine de 30 ani, îmi arată doar frumosul. N-a plecat, nu mi-a criticat iubirea, nu a vrut ceva anume, nu m-a cenzurat. M-a sprijinit chiar și în cele mai ciudate momente, chiar și în momentele în care nici măcar eu nu înțelegeam ce dracului fac și cine sunt. A fost lângă mine mereu, necondiționat.
Frumusețea e în suflete.
Sursa foto deschidere © Shutterstock
4 comentarii