Un gând despre frumusețe

Trebuie să recunosc că sunt destul de tristă azi. Nu îmi plac oamenii ipocriți, nici mincinoșii, și nu am știut niciodată cum să reacționez altfel decât să tac și să-mi văd de ale mele. Când îți sunt și apropiați, însă, e ceva mai greu să nu te doară.

În momente din astea, nu prea știu ce să fac. Mă blochez, obișnuiesc să tac, nu pentru că îmi propun, ci pentru că nu am reacție. Și e trist. Dar poate că are și tristețea frumusețea ei. Oricum, gândul din ultimele zile a fost acesta: Câtă decență, câtă bunătate, câtă sensibilitate și dăruire se pot afla în sufletul unui copil aparent, și subliniez aparent, simplu, de provincie, și cât de frumos poate fi el în fața unor fețe machiate, aranjate, titirisite și cu pretenții de Capitală, cu miere pe buze, dar cu venin în suflet.
Life has its funny ways…

Fiți frumoase, fiți bune! Vă las cu ceva sincer. :)

Beauty from Shutterstock.

3 comentarii

  1. ooof, draga mea :*
    Oamenii, aceasta eterna resursa de dezamagire :(
    te imbratisez, sper sa treaca tristetea

  2. traim printre oameni si din pacate cei apropriati ne dezamagesc ,ne tradeaza cel mai repede ,important este sa stii cum sa faci fata acestor dezamagiri si sa te ridici ,sa mergi mai departe ,te pup <3

  3. Din pacate cei apropiati ne dezamagesc cel mai tare pentru ca de la ei avem asteptari mari. Tocmai cei de la care astepti intelegere si sprijin, lovesc cu vorbe rautacioase sau indiferenta. Si eu procedez la fel, tac din bun simt si imi spun mereu ca viata le va plati candva cu aceeasi moneda…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.